Între 2018 și 2024, Declarația Unică cerea două lucruri deodată: să declari ce ai realizat în anul încheiat și să estimezi ce vei realiza în anul care începe. Din estimare rezultau impozitul și contribuțiile pe care le plăteai în avans, iar la anul următor le „definitivai”, comparând estimarea cu realitatea.
Obligația de a estima a fost eliminată. Articolul de față păstrează regulile vechi, pentru că declarațiile rectificative se mai depun, iar pentru un an vechi se aplică regulile anului respectiv, nu cele de azi. Dacă vrei regulile în vigoare, ele sunt în cum se completează declarația azi, rubrică cu rubrică.
Cuprins articol
Cui îi mai folosesc regulile vechi
Acest articol descrie un regim care nu mai este în vigoare. Nu îl folosi ca să completezi declarația anului curent — te-ar duce în eroare. Îl folosește cine are de corectat un an în care estimarea încă exista.
- depui o rectificativă pentru un an fiscal dintre 2018 și 2024;
- ai primit o notificare sau o decizie de la ANAF pentru unul dintre acei ani și vrei să înțelegi pe ce se bazează;
- reconstitui evidența unei perioade mai vechi și vrei să verifici ce s-a declarat atunci.
Până când mai poți rectifica un an vechi ține de termenul de prescripție fiscală, nu de regulile din acest articol. Cum se depune o rectificativă, indiferent de an, este în articolul despre declarația rectificativă.
| Anul veniturilor | Se declara în | Formularul aprobat prin |
|---|---|---|
| 2023 | Declarația Unică 2024 | OPANAF nr. 6/2024 |
| 2024 | Declarația Unică 2025 | OPANAF nr. 7015/2024 |
| 2025 și după | Declarația Unică 2026 și următoarele | OPANAF nr. 2736/2025 — fără estimare |
Pentru anii anteriori lui 2023 se aplică ordinele în vigoare la data depunerii. Rectificativa se completează întotdeauna pe modelul de declarație al anului pe care îl corectezi, nu pe cel curent.
Cele două capitole: realizat și estimat
Formularul avea aceeași împărțire pe două capitole ca astăzi, dar cu alt conținut la capitolul II.
| Capitol | Ce conținea, până în 2024 | Ce conține azi |
|---|---|---|
| Capitolul I | Venitul realizat în anul fiscal încheiat și definitivarea impozitului și a contribuțiilor pentru acel an | La fel — venitul realizat, fără partea de definitivare, pentru că nu mai există estimare de definitivat |
| Capitolul II | Venitul estimat pentru anul în curs, cu impozitul și contribuțiile estimate, plătite în avans | Exclusiv asigurarea opțională la sănătate |
Amândouă capitolele se depuneau până la 25 mai, în aceeași declarație. Contribuabilul declara, în aceeași zi, ce a câștigat anul trecut și ce crede că va câștiga anul acesta.
Ce însemna „definitivarea”
Definitivarea era operațiunea prin care, după încheierea anului, comparai estimarea cu venitul realizat și stabileai diferența. Din această comparație rezultau situațiile care umpleau ghidurile de atunci: estimat sub plafon și realizat peste, estimat peste și realizat sub, estimat corect.
Consecința cea mai costisitoare era prima: cine estima sub plafonul de 12 salarii minime și realiza peste el datora contribuțiile integral, la definitivare, deși nu plătise nimic în avans. Regula supraviețuiește în procedura de stabilire din oficiu, descrisă în plafonul recalculat la CAS.
Cuvântul nu mai denumește nimic astăzi: nu mai există o estimare de comparat cu realizarea, deci se declară direct venitul realizat, după încheierea anului fiscal.
Capitolul II: veniturile care se estimau
Contribuabilii care desfășurau activitate individual sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică erau obligați să depună declarația pentru venitul estimat a se realiza în fiecare an fiscal, indiferent dacă în anul anterior înregistraseră pierderi, până la 25 mai inclusiv.
Capitolul II se completa pentru următoarele categorii de venit:
- venituri din activități de producție, comerț, prestări de servicii, impuse în sistem real sau la normă de venit;
- venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cu excepția celor pentru care impozitul se reținea la sursă;
- venituri din exercitarea unei profesii liberale;
- venituri din închirierea în scop turistic a camerelor din locuințe proprietate personală, peste 5 camere, pentru care venitul net se determina în sistem real;
- venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care impozitul nu se reținea la sursă;
- venituri din activități agricole pentru care nu existau norme de venit;
- venituri din activități agricole impuse cu norme de venit;
- venituri din silvicultură și piscicultură.
Estimarea nu era o promisiune: era baza pe care se calculau impozitul și contribuțiile plătite în cursul anului. De aceea o estimare greșită avea consecințe financiare imediate, nu doar declarative — și de aceea exista mecanismul de rectificare descris mai jos.
Capitolul I: veniturile care se declarau
Capitolul I se completa pentru fiecare sursă din cadrul fiecărei categorii de venit. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere se declara venitul net sau pierderea distribuită din asociere, potrivit art. 122 din Codul fiscal.
Ce se declara la capitolul I
- veniturile persoanelor fizice care desfășurau activități economice independente impuse în sistem real, organizate ca PFA, întreprindere individuală, întreprindere familială, PFI sau profesie liberală;
- veniturile impuse pe baza normelor anuale de venit, doar pentru cei care începuseră activitatea în luna decembrie a anului declarat;
- venituri din agricultură pentru care nu erau publicate norme de venit și se aplicase sistemul real;
- veniturile din silvicultură și piscicultură, impuse în sistem real;
- veniturile din drepturi de proprietate intelectuală impuse în sistem real;
- venituri din închirierea în scop turistic a peste 5 camere, pentru care s-a aplicat sistemul real;
- venituri din investiții pentru care nu s-a reținut impozitul la sursă — transferul titlurilor de valoare, operațiunile cu instrumente financiare derivate, transferul aurului financiar. Dividendele și dobânzile nu intrau aici, fiind impozitate la sursă;
- venituri din jocuri de noroc și din alte surse, pentru care impozitul nu s-a reținut la sursă;
- venituri din închirierea în scop turistic a între una și 5 camere inclusiv, impuse la normă de venit;
- venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care venitul net se stabilea pe bază de cote forfetare de cheltuieli, cu excepția celor cu chiria în lei care nu începuseră activitatea în decembrie.
Citești despre taxe? ContApp le calculează automat pentru tine.
Facturare, e-Factura, registre, Declarația Unică și declarații TVA — de la 49 lei/lună.
Ce nu se declara la capitolul I
Următoarele categorii nu intrau la capitolul I:
- venituri nete determinate pe bază de normă de venit, cu excepția celor care începuseră activitatea în luna decembrie;
- venituri din drepturi de proprietate intelectuală cu reținere la sursă;
- venituri din cedarea folosinței bunurilor sub formă de arendă, cu reținere la sursă;
- venituri din investiții cu reținere la sursă;
- venituri din premii și din jocuri de noroc cu reținere la sursă;
- venituri din pensii;
- venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal;
- venituri din alte surse, cu excepția celor neimpozitate la sursă;
- venituri din salarii și asimilate salariilor, cuprinse în declarațiile specifice;
- venituri din cedarea folosinței bunurilor cu chiria stabilită în lei, pentru care nu se stabilea venitul în sistem real.
Atenție, regula supraviețuiește și azi. Chiar dacă aceste venituri nu se declarau la capitolul I, ele se cumulau la stabilirea obligației de a plăti contribuții sociale. Un venit nedeclarat acolo nu însemna un venit ignorat la plafoane.
Secțiunile care se completau
Pentru activitățile impuse în sistem real, capitolul I se completa prin selectarea:
- Secțiunea I.1 — date privind impozitul pe veniturile realizate din România;
- Subsecțiunea I.1.1 — venituri impuse în sistem real sau pe cote forfetare de cheltuieli;
- Secțiunea I.3 — date privind CAS și CASS datorate, cu subsecțiunile I.3.1 pentru CAS și I.3.2 pentru CASS;
- Secțiunea I.4 — stabilirea impozitului anual datorat pe venitul net anual impozabil realizat din activități independente și drepturi de proprietate intelectuală.
La secțiunea I.4 se introducea valoarea datorată a CAS pentru anul încheiat, nu cea plătită: nu conta dacă fusese achitată integral, parțial sau deloc. La fel pentru CASS. Este una dintre puținele reguli din articol care a rămas valabilă în forma ei de fond — plățile nu se declară nici azi.
Subsecțiunea de CAS se completa numai dacă se estimase sub plafonul de 12 salarii minime și se realizase peste el. Mecanica plafoanelor pe perioade parțiale de activitate este descrisă, cu arhiva ei, în plafonul recalculat la CAS.
Cum se corecta estimarea în cursul anului
Estimarea nu era definitivă. Pe măsură ce anul avansa și se vedea cum arată încasările reale, contribuabilul putea depune o declarație rectificativă prin care schimba venitul estimat, iar din noul venit rezultau alt impozit și alte contribuții de plată în avans.
Momentul util pentru această verificare era toamna: cu câteva săptămâni înainte de finalul anului fiscal, estimarea corectată era deja foarte aproape de venitul care avea să fie realizat. Comparând-o cu estimarea depusă în mai, rezultau două situații.
Estimarea inițială era mai mare decât realitatea
Aici rectificarea era aproape întotdeauna de făcut. Fără ea, contribuabilul plătea în avans un impozit mai mare decât cel real și urma să ceară restituirea diferenței abia după definitivarea din anul următor — bani blocați la buget luni întregi, fără dobândă.
Estimarea inițială era mai mică decât realitatea
Aici rectificarea era opțională și se făcea din calcul, nu din obligație: în anii în care legea bugetului acorda o bonificație pentru plata anticipată, un venit estimat mai mare însemna un impozit anticipat mai mare și, implicit, o bonificație mai mare. Contribuabilul cântărea singur dacă suma câștigată justifica depunerea.
Rectificarea în minus nu ștergea obligația. Cine estima sub plafonul de 12 salarii minime, dar realiza peste el, datora contribuțiile integral după încheierea anului fiscal, indiferent ce scrisese în estimare. Estimarea stabilea doar cât se plătea în avans, nu cât se datora în final.
Ce se întâmpla cu CAS și CASS
Când estimarea inițială generase obligația de plată, iar venitul realizat rămânea sub plafonul de 12 salarii minime, cele două contribuții se comportau diferit:
- CAS — contribuția datorată și plătită nu se restituia. Ea rămânea la buget și se transforma în stagiu de cotizare la pensie, deci nu era o sumă pierdută;
- CASS — Codul fiscal permitea, la acea dată, modificarea contribuției datorate prin rectificarea venitului estimat. Consecința asupra calității de asigurat depindea de perioada pentru care contribuția rămânea plătită.
În situația inversă — estimare sub plafon, dar depășire previzibilă — rectificarea aducea încadrarea ca plătitor de CAS și CASS încă din cursul anului, cu plata integrală până la termenul de bonificație. Pentru CASS avantajul nu era doar financiar: plata în cursul anului însemna calitatea de asigurat în acel an, nu una recunoscută retroactiv.
Cotele și plafoanele efective pe fiecare an sunt în articolul despre CAS și în articolul despre CASS. Situația în care activitatea a înregistrat pierdere are regulile ei, descrise în activitatea cu pierderi.
Toate acestea priveau strict corectarea estimării în cursul anului. Corectarea unei declarații deja depuse pentru un an încheiat este o operațiune distinctă, descrisă în articolul despre declarația rectificativă.
Ce se aplică astăzi în locul acestor reguli
Eliminarea estimării a simplificat mecanismul: nu mai există plăți anticipate calculate pe o prognoză și nici definitivare la anul următor. Se declară venitul realizat, după încheierea anului fiscal, și se plătește ce rezultă din el.
| Până în 2024 | Astăzi |
|---|---|
| Capitolul II — venit estimat pentru anul în curs, obligatoriu | Capitolul II — doar asigurarea opțională la sănătate |
| Impozit și contribuții plătite în avans, pe estimare | Impozit și contribuții calculate pe venitul realizat |
| Definitivare în anul următor, prin comparație estimat/realizat | Nu mai există definitivare |
| Rectificativă pentru corectarea estimării în cursul anului | Rectificativa corectează doar date deja declarate |
| Plafoanele se verificau de două ori: la estimare și la definitivare | Plafoanele se verifică o singură dată, pe venitul realizat |
Regulile în vigoare sunt în articolele care le țin la zi:
- cifrele anului curent, plafoanele și bonificația — în ghidul Declarației Unice;
- completarea formularului, rubrică cu rubrică — în cum se completează declarația azi, rubrică cu rubrică;
- Termenele de depunere și de plată, precum și organul fiscal competent;
- situațiile în care ANAF stabilește obligațiile din oficiu și plafonul recalculat la CAS;
- corectarea unei declarații depuse — în declarația rectificativă.
Textul integral al regulilor actuale este în instrucțiunile de completare în vigoare, publicate de ANAF.
Dacă ai de completat declarația pentru anul curent, o poți face în programul ContApp pentru Declarația Unică: aplicația calculează impozitul și contribuțiile pe baza venitului realizat și generează fișierul de încărcat în SPV.
Întrebări frecvente
Mai trebuie să estimez venitul în Declarația Unică?
Nu. Obligația de a estima venitul pentru anul în curs a fost eliminată. Capitolul II al declarației este folosit astăzi exclusiv pentru asigurarea opțională la sănătate, iar impozitul și contribuțiile se calculează pe venitul realizat, după încheierea anului fiscal.
Ce înseamnă „definitivarea” venitului?
Era operațiunea prin care, după încheierea anului fiscal, venitul estimat se compara cu cel realizat și se stabilea diferența de plată sau de restituit. Nu mai există: fără estimare, nu mai există nimic de definitivat.
Am de depus o rectificativă pentru un an în care estimarea era obligatorie. Ce reguli se aplică?
Se aplică regulile anului pe care îl corectezi, nu cele de azi, iar rectificativa se completează pe modelul de declarație al acelui an. Regulile respective sunt descrise în acest articol.
Dacă am estimat sub plafon și am realizat peste, ce se întâmpla?
Datorai contribuțiile integral după încheierea anului fiscal, chiar dacă nu plătiseși nimic în avans. Estimarea sub plafon stabilea doar cât plăteai în cursul anului, nu cât datorai în final.
CAS plătită pe o estimare care s-a dovedit prea mare se restituia?
Nu. Contribuția de asigurări sociale datorată și plătită nu se restituia; ea rămânea la buget și se transforma în stagiu de cotizare la pensie.
