Taxe și contribuții PFA în 2015

Orice activitate economică desfășurata permanent, ocazional sau temporar în România de către persoane fizice trebuie să fie înregistrată și autorizată.

Persoanele fizice se pot autoriza ca Persoană Fizică Autorizată (PFA), Întreprindere Familială (ÎF) şi Întreprindere Individuală (ÎI), aşa cum sunt definite în Legea 44/2008 (reactualizată în februarie 2014).

Persoanele fizice autorizate (PFA) trebuie sa plateasca pentru veniturile pe care le realizeaza impozit pe venitul obținut și contribuții la sistemul national de asigurari sociale.

Începând cu 1 Ianuarie 2015 s-a modificat baza de calcul  a contribuțiilor sociale pentru PFA. Astfel:

  • Venitul mediu brut pe economie a crescut la 2415 lei;
  • Salariul minim brut pe economie este de 975 lei  pentru semestrul I din 2015 și de 1050 lei de la 1 Iulie 2015.
  • Cota de contribuție la pensie scade cu 5%,  ca urmare aceasta este de 26,3% pentru conditii normale de muncă.

Am enumerat si detaliat mai jos toate taxele:

1. Contribuția la asigurarile sociale (pensie)  este de:

  • minim  222,00 lei  (26,3% din baza minimă de calcul de 845,25 lei = 35% din 2415 lei).
  • maxim 3176,00 lei (26,3% din baza maximă de calcul  12.075 lei, adică de 5 * 2415 lei).

Contribuția la pensie nu este obligatorie pentru:

  • Contribuabilii al caror venit net anual, obtinut in anul fiscal precedent, respectiv valoarea anuala a normei de venit, dupa caz, raportat la cele 12 luni ale anului, este sub 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat – deci mai mic de 845,25 lei pe luna;
  • Persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii ca urmare a obtinerii de venituri salariale sau indemnizatii somaj;
  • Persoanele care beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii.
  • Persoanele care nu sunt integrate in sistemul public de pensii, care achita contributii catre sisteme profesionale  de pensii – cum ar fi avocatii sau personalul clerical.
  • Persoanele care realizează venituri din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură,

2. Contribuția la asigurările sociale de sănătate este de  5,5% din:

  • Baza de calcul calculată ca diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului,
  • baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu poate fi mai mică decât  salariul minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia; Ca urmare minimul de plată este de 5,5% din 975 lei = 54 lei in semestrul 1 din 2015 respectiv 5,5% din 1050 lei = 58 lei de la 1 Iulie 2015.
  • În cazul persoanelor care realizează numai venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară lunar şi nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă o treime din salariul de bază minim brut pe ţară.

3. Contribuții opționale la PFA

  • Contribuția pentru asigurarea de șomaj este de 0,5% din baza de calcul,
  • Contribuția pentru concedii și indemnizații este de 0,85%  din baza de calcul.

Baza de calcul pentru aceste contributii este venitul net calculat pe lună pentru PFA in sistem real sau valoarea normei de venit calculata lunar. Venitul lunar pentru care se face asigurarea nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, dar nici mai mare decat echivalentul a de 5 ori castigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, in vigoare in luna pentru care se plateste contributia.

4. Impozitul pe venitul net

  • 16% din venitul net, care se calculează ca diferență dintre veniturile încasate și cheltuielile deductibile pentru anul în curs, sau
  • 16% din norma de venit.

Persoanele fizice care obțin venituri din activități independente sunt obligate să plătească impozite si contributii în timpul anului, în urma depunerii declarațiilor privind veniturile și cheltuielile estimate, (declaratia 220).

Impozitul pe venitul net este calculat prin aplicarea cotei de 16% la venitul ce rezultă, în urma declarației, din scăderea din venitul brut estimat a cheltuielilor estimate.

Administrația fiscală este cea care stabilește plățile de impozit anticipate, pe fiecare sursă de venit. Plățile se efectuează în 4 rate egale, la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv: 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie.

Contribuţiile sociale si taxele datorate de persoanele fizice potrivit prevederilor Codului fiscal se achită la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora se află adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu.

Dacă sunt nelămuriri, te rog  scrie-mi un mesaj la comentarii. Mulțumesc!

Arhiveaza e-factura pe perioada de prescriptie fiscala

Economist și antreprenor, absolvent ASE, Facultatea de ​Contabilitate și ​Informatică de ​Gestiune. Din 2010 sunt specializat în ​contabilitatea și fiscalitatea persoanelor care desfășoară activități independente (PFA, PFI, II, Profesii liberale) sau obțin venituri din alte surse (chirii, investiții etc). În 2012 am înființat site-ul Gestiunepfa.ro, una dintre sursele principale de informații pentru cei interesați, iar din 2021 am lansat aplicația ContApp - platformă online de management fiscal-contabil pentru PFA și Profesii Liberale.

Leave a comment

192 de comentarii

Buna seara.

In 2015, dupa ce-am fost la ANAF sa depun formularul 600 mi s-a spus ca trebuie sa-mi fac contract direct cu Casa de Pensii si ca CAS-ul nu se mai plateste la ANAF.
Asa am si facut, am platit 222 RON / luna pe tot anul 2015.
Acum, in 2018 mi-a venit notificare de la ANAF ca nu mi-am platit contributiile la CAS pe 2015.
Toata lumea ridica din umeri, toti spun ca desi e dubla impozitare, sunt bun de plata.
Aveti vreun articol de lege din 2015 in care e scris situatia de genul? Ca pe 2015 se platesc contributiile direct la Casa de Pensii sau ca nu trebuie platita pensia daca ai contract direct cu Casa de Pensii?

„Persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii ca urmare a obtinerii de venituri salariale sau indemnizatii somaj;”

Multumesc,
Armand Niculescu

Niculescu Armand
-

23 august 2018 at 19:26

    Buna ziua! In 2015 nu era obligtorie plata CAS daca erati angajat sau pensionar. Contractul cu Casa de pensie este optional, este decizia dvs, si contributiile platite acolo nu sunt deductibile si nu tin loc de plata CAS obligatoriu. Vedeti aici un istoric al contributiilor CAS: https://contapp.ro/blog/decizii-de-plata-anaf-2014-2017/

    Constantin
    -

    27 august 2018 at 12:49

      Va multumesc pentru raspuns. In 2015 ANAF-ul a facut o greseala pt ca a comunicat gresit la ghiseu ca platile pt CAS se fac numai la Casa de Pensii. Sunt multe persoane in aceasta situatie si deci ANAF-ul a recunoscut ca a gresit, contribuabilii trebuie sa plateasca o dubla impozitare acum din cauza incompentetei unei institutii de stat. Plata CAS + penalizari. Multumesc Romania. E bine ca sunt unii care nu platesc deloc sau fura banul public si nu patesc nimic. Sau beneficiaza de nu stiu ce amnistii fiscale…

      Armand Niculescu
      -

      27 august 2018 at 14:36

        Buna ziua! Pe acest site am tot spus ca platile facute direct la CASA de Pensii nu sunt deductibile si nu tin loc de platile obligatorii la CAS. ANAF = mii de salariati = mii de pareri legate de aplicarea legii fiscale.

        Constantin
        -

        27 august 2018 at 17:04

Buna ziua, nu am primit inca decizia de impunere rectificativa pt anul 2016 cu veniturile reale. Cum pot sa o obtin? Multumesc!

Liliana
-

8 noiembrie 2017 at 21:30

Primul an de Pfa la un salar de 1000 lei in 2014 aveam obligatia Sa platesc contributia la fondul de Pensii?

Monica Danci
-

8 noiembrie 2017 at 18:03

Buna seara. La un ii primesc 3000 de lei de la alta firma pt prestari servicii. Ce taxe tre sa platesc cu cat raman din 3000 de le? Sa stiu e rentabil sau nu?

sirbu marius
-

24 octombrie 2016 at 14:34

    Buna ziua. Pentru anul 2016 calculul este acesta: din 3000 de lei scadeti cheltuielile deductibile (acele cheltuieli pe care le-ati facut pt a obtine venitul de 3000 de lei. Ca exemplu: motorina, telefon, transport, birotica, chirii, etc) ramane un venit brut la care aplicati un procent de 5,5% sanatate si 10,5% pensie (sau 26,3% cota integrala). La ce ramane dupa ce scadeti si contributiile aplicati 16% impozit pe venit.

    Venit brut = 3.000 de lei
    Cheltuieli deductibile = 500 de lei
    Venit baza de calcul pentru contributii: 3000-500=2500 lei
    Contributiia la sanatate: 5,5%*2500 lei=137,5 lei
    Contributiia la pensie: 10,5%*2500 lei=262,5 lei
    Venit impozabil: 2500-137,5-262,5= 2100 lei
    Impozit pe venitul net: 2100*16% = 336 lei

    Venitul dvs: 2100-336=1.764 lei
    Total taxe si impozite = 137,5+262,5+336= 736 lei

    Acesta este un calcul rapid si simplu. Pentru mai multe detalii va rog sa cititi articolul si comentariile https://contapp.ro/taxe-si-contributii-pfa-in-2016/

    Constantin
    -

    25 octombrie 2016 at 10:54

Buna seara. Va rog sa-mi spuneti daca un II care are contract de asigurare de sanatate si contract la casa de pensii unde plateste 222 lei / luna si doreste sa inceie un contract de asigurare si la somaj poate sa declare un venit 12.000 lei / luna pentru care plateste 1% pe luna , adica 120 lei pe luna. Adica este conditionat sa declare acelasi venit la somaj pe care la declarat la casa de pensii.

Anonim
-

11 octombrie 2016 at 15:50

Buna ziua, am o nelamurire. La depunerea declaratiei pentru venitul realizat de un Pfa in anul precedent in sistem real, de ce se recalculeaza numai impozitul datorat ? Si CASS-ul nu? Multumesc!!

cojocaru rodica
-

24 august 2016 at 7:36

    Buna ziua. Pentru ca pana in anul 2015 baza de calcul pentru care va asigurati era o valoare aleasa de dvs. si indiferent de venitul net realizat in raport cu cel estimat contributia platita in cursul anului ramane la fel. Si nici nu se restituie.

    Constantin
    -

    29 august 2016 at 14:30

Buna ziua,

Sunt in situatia de a completa declaratia 200 si nu stiu unde sa incadrez activitatea de interpretare artistica cod CAEN 9001 la profesie comerciala sau profesie libera.in declaratia 200. Mentionez ca am un PFA cu acest cod CAEN pe care am inregistrat venituri din prestari servicii interpretare artistica si cheltuieli .

Gavrilescu Luminita
-

17 mai 2016 at 11:59

    La comerciala. Profesiile libere sunt de obicei medicii si avocatii.

    Adi
    -

    19 mai 2016 at 18:50

Buna ziua,

Am si eu o nelamurire: am deschis PFA in 2013 (comert online).
Anul anterior am avut vanzari in valoare de 16.000 RON, iar cheltuieli (achizitiore marfa) in valoare de 25.000 RON. Deci la finalul anului am avut un venit de -9.000 RON (deci am fot pe pierdere).

Contabila mea a completat declaratia 220 in asa fel pt anul 2016:
Vanzari (venituri) estimate pt 2016: 16.000 RON
Cheltuieli (achizitionare marfa, etc) estimat pt 2016: 4.000 RON (zice contabila ca aceasta suma poate fi maxim 25% din vanzarile estimate pt 2016)
Astfel platesc impozit+CAS+CASS in total 32% din 12.000 RON venit net estimat.

Problema mea este, ca eu am un adaos comercial de maxim 25% pe un produs anume, iar datorez cu 32% la stat sub forma de impozit/CAS/CASS. Iar cum am inteles, in afara de impozitul de 16% nu se face recalcularea la sfarsitul anului, deci cea 10.5+5.5% pierd chiar daca ies in pierdere si pentru acest an. Astfel nu numai ca nu voi avea castig, ba chiar platesc catre stat niste sume, care ma vor obliga sa-mi inchid magazinul magazinul online (radiez PFA-ul).

Daca sunteti amabili,imi puteti sfatui ceva in legatura cu aceasta situatie? Sau sa-mi spuneti macar daca lucrurile chiar stau asa cum mi-a spus contabila, ca in acest caz nu am nici o speranta ca in viitor sa mai am si ceva castig.

Multumesc anticipat!
NA

atiboa
-

5 aprilie 2016 at 9:46

    Am uitat sa specific, ca pe langa acest PFA, mai lucrez si altundeva in full-time (8 ore/zi).

    atiboa
    -

    5 aprilie 2016 at 9:48

    Buna ziua! Contabila dvs a gresit deoarece conform codului fiscal pe 2016:
    1. nu erati obligat sa platiti contributie la pensie in 2016.
    Cf Art 148 (4) Persoanele fizice se încadrează în categoria asiguraților obligatoriu în sistemul public de pensii dacă îndeplinesc următoarele condiții, după caz:
    a) venitul realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielilor efectuate în scopul desfășurării activității independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuția de asigurări sociale, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, depășește 35% din câștigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfășoară activități impuse în sistem real;
    Ori dvs ati inregistrat pierderi in 2015 si nu trebuia sa depuneti declaratia 600.
    2. Trebuia estimat un venit net foarte mic sau 0 si astfel sa nu platiti contributie la sanatate in 2016.
    Contributiile nu sunt taxe. Acestea va pot fi de folos la spital cand e nevoie si la calculul pensiei. Totusi pentru ca sunteti salariat era cu atat mai putin nevoie sa platiti in plus.
    3. Impozitul de 16% il platiti daca aveti venit net, deci castig nu pierderi. Practic dvs nu trebuie sa platiti contributii si taxe in 2016.
    Solutia este sa cereti rectificarea declaratiei 220 la finante si va recomand sa va tineti singur contabilitatea. Nu e nevoie sa platiti contabil la PFA. Am facut acest material pentru situatia dvs. https://contapp.ro/ghid-pfa-complet/

    Constantin
    -

    11 aprilie 2016 at 15:00

Am un Pfa infiintat in 2015 cu impozitare in sistem real.
Registrul de incasari si plati se completeaza anual?Incepind cu 01.01.2016 incep de la 0 cu completarea lui sau preiau soldul de la dec 2015 si merg in continuare cu el?

Daca am achizitionat un mijloc fix am trecut plata in registru de incasari si plati dar la calcului impozitului trebuie sa iau in considerare amortizarea lui din Registrul de operatiuni speciale ?

Gavrilescu Luminita
-

17 februarie 2016 at 15:42

Pana LA CE data trebuie achitate diferentele LA contributia de sanatate si LA impozitul pe profit aferente trim.4 – 2015 pentru PFA in sister real.

Constantin Gheorghe
-

23 ianuarie 2016 at 16:01

    Buna seara .Am un pfa si inca nu am început să lucrez pe firma dar statul deja mi-a trimis de plata .Sunt la sistem real.Ce pot face dacă eu inca nu lucrez .Mulțumesc anticipat.

    Stroe maria
    -

    24 martie 2016 at 20:01

      Buna ziua. In acest moment platiti contributii si impozite la venitul net pe care l-ati estimat sau la norma de venit. Daca sunteti la norma de venit nu mai puteti recupera din taxele platite. Daca sunteti in sistem real va puteti recupera impozitul anul viitor la regularizare. Trebuie sa obtineti venituri, macar la nivelul celor declarate anticipat sau la nivelul normaei de venit.

      Constantin
      -

      29 martie 2016 at 18:35

Am un cabinet de avocat si vreau sa stiu daca impozitul pe profit se plateste la valoarea veniturilor mele nete rezultate si prin scaderea CASS-ului sau la valoarea veniturilor nete, fara sa bag pe cheltuieli contributia la sanatate.

Mihaella Popa
-

14 ianuarie 2016 at 16:21

Buna ziua!

Ma numesc V.A. si doresc sa ma autorizez pentru a lucra in domeniul asigurarilo. Cum este mai bine? PFA sau firma? ce reduceri am ca persoana cu handicap accentuat si care ar fi cheltuielile lunare/trimestriale?
Multumesc!

V.A.
-

7 ianuarie 2016 at 10:48

Am de doua luni ii si sint pe minus trebue sa mai platesc taxe la stat.

marghidan rodica
-

28 decembrie 2015 at 11:57