PFA sau SRL în 2024? Calculator taxe PFA 2024.

Articol actualizat cu legea 296/26.10.2023 publicată în M. Of. nr. 977 din 27 Octombrie 2023.

Ce alegem în 2024, PFA sau SRL?

După modificările la Codul Fiscal 2023, aprobate in iulie 2022, iată ca avem din nou modificări la Codul fiscal 2024, aprobate in septembrie 2023, si vom avea si in anii următori, pentru ca in satele acestor modificări nu se aflam nicio strategie, doar dorința de a carpi, pe ici pe colo, găurile de la bugetul de stat.

Dacă din 2023 s-a introdus un nou prag pentru CAS si CASS de 24 de salarii, din 2024 PFA si profesiile liberale sunt puternic afectate de două măsuri:

  • CASS – contributia la sănătate, se calculează la venitul net obținut, baza de calcul a CASS nu poate fi mai mica decât plafonul de 6 salarii minime si nici mai mare decât plafonul de 60 de salarii;
  • Pentru stabilirea obligației de a plăti CASS veniturile din activități independente NU se vor mai cumula cu veniturile din alte surse (dividende, dobanzi, chirii, etc), pentru aceste venituri se va plăti CASS separat.

Desi CASS redevine cheltuiala deductibilă la calculul impozitului pe venitul din activități independente si activități sportive, impactul nu este semnificativ, avem o reducere de 1 procent la venit dar o crester semnificativa a bazei de calcul.

Prin urmare la întrebarea ce alegem in 2024, PFA sau SRL? avem un răspuns clar pe calcule matematice. Totuși, sunt mai multe criterii pe care trebuie sa le analizam inainte de a gasi forma optima organizare a activitatii.

Important: În cadrul acestui articol termenul PFA se referă toate formele de organizare: PFI, II, IF, Profesii Liberale sau alte asocieri fără personalitate juridică.

Salariul minim pe economie in 2024

De la 1 octombrie Guvernul a crescut salariul minim la 3.300 lei. Pentru calculele de mai jos am folosit salariul de 3.300 lei. Vom actualiza imediat ce vor fi publicate prevederi noi.

Calculator taxe PFA 2024

Instrucțiuni de completare:

  • completează spațiile albe din tabel conform estimărilor tale;
  • cheltuielile lunare deductibile estimate – sunt cheltuieli directe, legate de obținerea venitului;
  • în cazul microîntreprinderii, coloana E și F, cheltuielile cu salariul sunt evidențiate separat, fiind un cost fiscal al formei de organizare; de regulă asociatul unic se angajează la srl-ul la care este asociat;
  • dacă activitatea nu poate fi impozitată cu normă de venit, completează cu 0 în tabel la norma de venit sau ignoră;
  • tot legat de norma de venit, in primul an de activitate venitul realizat poate fi oricât de mare, taxele se calculează la valoarea normei de venit. Daca venitul realizat este mai mare de 25.000 euro in 2023 (aprox. 123.000 lei) din 2024 se aplica sistemul real de impunere pentru venitul realizat in 2024;
  • na – înseamnă că nu se aplică formei de organizare;
  • daca ești plătitor de TVA, aceasta nu are nicio influență asupra calculelor de mai jos, deci nu o include in venitul estimat;
  • pentru calculul impozitului pe salariu la microîntreprindere s-a inclus o deducere personală de 660 lei pe lună.
  • venitul net realizat in cazul microîntreprinderii include si salariul net realizat de primul salariat, condiție pentru încadrarea ca microîntreprindere.
WP Data Tables

Alege soluția optimă în 2024 în raport de venitul estimat

In funcție de venitul estimat, conform calculator taxe pfa, avem următoarele opțiuni:

NrVenit net obținut Opțiuni:
1Venitul net este mai mic decât 3.300 lei pe luna, respectiv 39.599 lei an, inclusivÎn acest caz, singura opțiune este PFA în sistem real, PFA cu norma de venit nu este o buna alegere pentru ca norma de venit este stabilita la cel puțin 12 salarii minime pe economie și se plătește și CAS și CASS la nivelul normei de venit.
2Venitul net este intre 3.300 si 6.600 lei pe luna, respectiv 79.199 lei/an, inclusivPFA cu norma de venit, dacă activitatea poate fi impusă cu norma de venit, iar dacă nu se poate cu norma, atunci PFA în sistem real este soluția optimă, plătești CAS la plafonul de 12 salarii si CASS la venitul net. Costurile cu contabilitatea unei microintreprinderi sunt mai mari decat diferenta de la CASS.
3Venitul net realizat este mai mare de 6.599 lei/lună, respectiv mai mare de 79.199 leiPFA cu norma de venit, dacă activitatea poate fi impusă cu norma de venit, iar dacă nu se poate cu norma, atunci Microintreprindere este mai avantajoasă ca și taxe plătite la stat. O parte din taxele economisite se vor duce catre serviciul de contabilitate.
4Titularul obține și alte venituri peste plafonul de 6 salarii minime pe economie, respectiv peste 19.799 lei;În situația în care se obțin și venituri din chirii, dividende, alte venituri cf lit c)-h)  peste plafonul de 12 salarii atunci microintreprinderea este cea mai buna opțiune și în acest caz; 
5Ești plătitor de TVA sau ai mai mulți salariați Recomandarea este sa lucrezi cu un contabil și costul cu serviciul de contabilitate nu mai poate fi un criteriu de departajare între formele de organizare.
6Societate platitoare de impozit pe profitNu este recomandabilă în nicio situație. Este preferabilă plata de contribuții (CAS&CASS) CA PFA decât plata impozitului pe profit.

Conditii microintreprindere 2024

Pentru ca o societate comercială să se încadreze în categoria microîntreprinderilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  • sa aibă cifra de afaceri de până la 500.000 euro la 31.12.2023;
  • să aibă cel puțin un salariat la 31.12.2023;
  • nu au venituri din consultanta într-un procent mai mare de 20% din venitul realizat;
  • un asociat poate detine 25% sau mai mult din capitalul social doar intr-o singura microintreprindere;

Incepand cu 2024 Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

  • 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 60.000 euro inclusiv și care nu desfășoară activitățile:
    • 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator,
    • 5829 – Activități de editare a altor produse software,
    • 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client),
    • 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației,
    • 5510 – Hoteluri şi alte facilități de cazare similare,
    • 5520 – Facilități de cazare pentru vacanțe şi perioade de scurtă durată,
    • 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere,
    • 5590 – Alte servicii de cazare,
    • 5610 – Restaurante,
    • 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente,
    • 5629 – Alte servicii de alimentație n.c.a.,
    • 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor,
    • 6910 – „Activități juridice” – numai pentru activitățile avocaților,
    • 8621 – Activități de asistență medicală generală,
    • 8622 – Activități de asistență medicală specializată,
    • 8623 – Activități de asistență stomatologică,
    • 8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană.”
  • 3% pentru microintreprinderile care depășesc plafonul de 60.000 euro sau încep să aibă activitate în unul dintre domeniile menționate mai sus. Aceasta va datora un impozit de 3% din cifra de afaceri, aplicabil incepand cu trimestrul în care una din cele 2 a intervenit.

Studiu de caz: calculator taxe 2024 pentru un venit de 3.000 euro

O persoană fizică intentionează sa desfasoare o activitate economica din care estimeaza ca va obtine in jur 15.000 lei pe luna ( aprox 3.000 euro) cu cheltuieli deductibile de 10% cheltuieli, in jur de 1.500 lei/luna. Persoana analizeaza posibilitate de a deschide o PFA sau o Microintreprindere pentru activitatea desfășurată. Folsind calculatorul de mai sus, rezulta:

  • Avem o diferență de taxe de 48.600 – 35.829 = 12.771 lei în  favoarea microintreprinderii
  • Din aceasta diferenta, putem scădea cheltuielile cu contabilitatea, care pot fi de cateva zeci de lei la PFA si pot ajunge la 400-500 lei pe luna la microintreprindere. Estimăm o dIferenta de 4.000 lei în defavoarea Micro.
  • 12.771 lei – 4.000 lei = 8.771 lei care pot fi
    • încasați de asociatul micro ca dividende, sau 
    • dacă alege PFA ca formă de organizare, acești bani vor merge către contribuția la pensie-CAS;

Concluzii. PFA sau SRL? Care este soluția optimă în 2024?

Alege PFAAlege SRL
Esti la inceput de drum, inca nu cunosti potentialul activitatii pe care vrei sa o desfasoari, unde tu sau familia ta reprezinta principala resursa umana implicata. O PFA/II/IF este mai usor de infiintat, mai usor de gestionat si mai usor de radiat.Activitatea desfasurata presupune inca de la inceput investitii importante, are salariati si un proces laborios de obtinere si vanzare a produselor sau serviciilor, recomand infiintarea unei microintreprinderi.
Dacă vrei o forma de organizare care să-ți ofere independența, flexibilitate si confidentialitate.Dacă intentionetionezi sa cresti afacerea ta, sa angajezi si alte persoane sa te dezvolți si spre alte domenii de activitate.
Dacă vrei sa te folosești venitul obținut imediat ce l-ai încasat. Totodată păstrează bani pentru impozit si contribuții. La PFA exista un singur termen de plata 25 mai a anului următor.Dacă nu ești presat de lipsa de lichiditate, ești disciplinat în utilizarea veniturilor si poți aștepta cateva luni întocmirea de situații financiare și distribuirea de dividende ca sa incasezi venitul realizat.
Ești interesat sa cotizezi mai mult la sistemul public de pensie. Vei plăti CAS la 24 de salarii in loc de a plăti CAS la 12 salarii, ca salariat la microintreprinderea ta. Preferi sa investesti tu banii in locul statului. Și să-ți asumi riscurile aferente; cu atat mai mult dacă se obțin venituri mai mari de 6 salarii din chirii, dividende, investiții, late surse. 
Pentru taxele PFA exista un singur termen de plată, 25 mai a anului următor.Trebuie sa platesti contabilul, taxele la salarii și impozitul pe venit trimestrial.
Desfășori activități de consultanta. CAEN 7022 Activități de consultanta pentru afaceri si management este o activitate des întâlnita care nu poate fi transferata pe microîntreprinderi.Dorești sa-si asume altcineva de aceasta responsabilitate si sa platesti pe aceasta persoana.

Important! Contributia la pensie (CAS) si la sanatate (CASS) nu reprezinta taxe, acestea sunt cotributii la fondul național de pensii/sau la fondul de sanatate, care-ti da dreptul la încasarea unei pensii după varsta minima de pensionare respectiv la servicii medicale în spitalele publice.

Economist și antreprenor, absolvent ASE, Facultatea de ​Contabilitate și ​Informatică de ​Gestiune. Din 2010 sunt specializat în ​contabilitatea și fiscalitatea persoanelor care desfășoară activități independente (PFA, PFI, II, Profesii liberale) sau obțin venituri din alte surse (chirii, investiții etc). În 2012 am înființat site-ul Gestiunepfa.ro, una dintre sursele principale de informații pentru cei interesați, iar din 2021 am lansat aplicația ContApp - platformă online de management fiscal-contabil pentru PFA și Profesii Liberale.

Răspunde-i lui constantin

420 de comentarii

Buna ziua !
Doresc sa infiintez un pfa avand cod caen ( 7112 , 7111 , 7022 ) ,activitati de consultanta in domeniul ingineriei . Pentru acest aspect ma intereseaza sa cunosc care ar fi cea mai buna forma de organizare legislativ fiscala .
Multumesc !

Razvan
-

12 decembrie 2018 at 11:27

Buna ziua,
Intentionez sa infiintez o firma avand ca profil „activitati fotografice”
Tinand cont ca sunt angajat la o alta companie (unde platesc toate contributiile) iar activitatea de fotograf o voi presta in timpul meu liber, care este ce-a mai avantajoasa forma pfa sau srl?
Mentionez ca nu am toata aparatura si urmeaza sa o achizitionez dupa infiintarea firmei contactand un imprumut.
Multumesc,
Mihai

Mihail
-

4 noiembrie 2018 at 16:50

    Buna ziua! E in functie de volumul activitatii pe care il estimati – daca sumele sunt mari, de peste 20.000 lei venit net, va ajuta microintreprinderea. Daca nu stiti exact cat veti realiza sau estimati sume mici, atunci alegeti PFA – impozitul se calculeaza la profitul obtinut, puteti deduce investitiile facute.

    Constantin Cozma
    -

    5 noiembrie 2018 at 20:18

Buna ziua,

Detin un PFA pe partea de consultanta si proiectare. Va rog sa imi spuneti ce pot sa achizitionez pe firma ca apoi sa le trec ca si cheltuieli deductibile? Pot achizitiona haine, televizoare…..?
Va multumesc anticipat..

Alexandru
-

29 octombrie 2018 at 14:10

    Buna ziua! Puteti deduce doar cheltuielile care conduc la generarea de profit din activitatea dvs. Daca nu puteti justifica cheltuielile conform acestui principiu acestea nu sunt deductibile. O lista completa se gaseste in produsul – Studii de caz pentru contabilitatea in partida simpla

    Constantin Cozma
    -

    5 noiembrie 2018 at 17:47

Bună ziua! Eu și sora mea dorim sa ne deschidem un mic salon cosmetic cu servicii de: manichiura/pedichiura, machiaj, extensii gene, unghii in gel, epilări și curatenia feței. Menționez că este un mic salon de 40 mp. Sora mea are o diplomă acreditata în toată Europa, iar eu diploma in machiaj acreditata în România, plus un curs de extensii gene. Pentru inceput vom lucra doar noi două, fără angajați. Eu am sub 30 de ani, iar ea peste. Ce ne-ar conveni mai tare sa deschidem? PFA sau SRL? Va mulțumesc anticipat!

Elena
-

28 august 2018 at 15:52

    Buna ziua! Daca estimati un venit dublu decat cheltuielile este recomandata microintreprinderea, in care sa fiti asociate. E si mai usor din punct de vedere administrativ – un contract de inchirere, o singura casa de marcat, o singura gestiune. PFA-urile va ajuta daca veniturile sunt mici si ch mari, deci profitul este mic. In schimb trebuie bine impartit spatiul in contractul de inchiriere de la punctul de lucru, fiecare PFA cu casa de marcat, fiecare cu gestiunea proprie.

    Constantin
    -

    10 septembrie 2018 at 18:22

Buna ziua, as dori sa exercit o meserie insa codul CAEN nu este inclus la cele pentru care exista posibilitatea PFA cu norma de venit. Marja de profit depaseste cu mult 40%, merge spre 85-90% din moment ce prestez prin internet, de acasa. Alegerea corecta este cea de microintreprindere, fara angajati (cu contabil ~200 lei/luna). Am inteles bine? Mi-ar oferi vreun avantaj PFA in sistem real, mentionand ca nu doresc sa platesc CAS si serviciile contabilului sunt binevenite? Multumesc.

Matei
-

11 august 2018 at 17:44

    Buna ziua! In acest caz va ajuta micro-intrperinderea. Pretul contabilitatii poate fi mai mare, dar tot este avantajos. Nu uitati ca platiti CASS la dividende incasate daca depasiti valoarea de 22.800 lei.

    Constantin
    -

    27 august 2018 at 12:23

Buna ziua!

Va rog sa ma ajutati si pe mine cu o informatie, vreau sa import niste produse din China si apoi sa le comercializez cu amanuntul in Romania, si nu stiu ce forma ar fi mai potrivita pentru acest gen de activitate? Citisem undeva pe forumuri cum ca pentru a importa din China este obligatoriu sa ai un SRL, oare o fi adevarat sau pot opta si pt. un PFA?
Va multumesc anticipat!

Vadim
-

2 august 2018 at 11:13

Buna seara,

As dori sa va adresez si eu o intrebare, am incercat sa caut informatii pe cont propriu si mai mult m-am zapacit. In cadrul unei firme cu asociat unic, asociat care este mandatat si administrator, pentru ca firma sa poata presta servicii (servicii prestate de acel unic asociat) este necesar ca asociatul sa fie si angajat la propria firma?

Va multumesc anticipat atat pentru raspuns cat si pentru tot ceea ce faceti pentru noi, furnizandu-ne toate aceste informatii.

Maria
-

31 iulie 2018 at 15:01

    Buna ziua! In cele mai multe cazuri asociatul unic/administrator nu trebuie sa fie angajat, dar exista coduri CAEN care au o reglementare speciala si prin lege se poate impune existenta unui salariat cu o anumita certificare. Deci, depinde de serviciul prestat si de legislatia sepcifica activitatii desfasurate.

    Constantin
    -

    31 iulie 2018 at 16:27

      Este vorba despre Constructii de cladiri rezidentiale si nerezidentiale.

      Tin sa va multumesc din suflet pentru ca mi-ati raspuns. O seara cat mai placuta!

      maria
      -

      31 iulie 2018 at 17:45

        7112, acesta este codul CAEN

        maria
        -

        31 iulie 2018 at 18:07

Bună ziua,

Dacă am un venit brut de 5600 de lei pe luna ma pot încadra la PFA cu norma pe venit? Pentru codul Caen 6202.

Petra
-

25 iulie 2018 at 18:53

    Buna ziua! Nu conteaza venitul realizat lunar, decat daca depaseste 100.000 de euro. Puteti opta pentru impunerea le norma de venit daca aveti deja doi ani de functionare in sistem real.

    Constantin
    -

    30 iulie 2018 at 13:44

buna ziua! doresc sa stiu daca pfa cu norma de venit isi poate suspenda activitatea? si ce trebuie sa faca la reg com si anaf?

florin
-

4 iulie 2018 at 12:02

    Buna ziua! Va puteti suspenda activitatea. Mergeti mai intai cu actele PFA in original la Registrul Comertului unde depuneti o cerere de suspendare si apoi la ANAF unde depuneti o copie dupa actele de suspendare de la Registrul Comertului, alaturi de dedlcaratia unica.

    Constantin
    -

    10 iulie 2018 at 13:47

Buna ziua! Am şi eu o întrebare pt început.
Mai întâi de toate vreau sa va spun ca aş vrea sa deschid o afacere pe cont propriu , ceva micuț pt început. M-am gândit la un salon de cosmetica .Am diploma de cosmetician. Ideea este ca nu prea ma pricep ce ar fi mai avantajos pt mine , un pfa sau srl? Va mulțumesc !

Iony
-

27 mai 2018 at 16:43

    Buna ziua! Infiintati o PFA. Daca veniturile sunt mari si profitul consistent infiintati o SRL. PFA se deschide usor, se administeaza usor si se inchide usor. La Miro e mai complicat si se merita daca aveti venituri consistente. Aveti nevoie de casa de marcat.

    Constantin
    -

    29 mai 2018 at 15:10

cum ati calculat 876 impozit pe salariu in situatia „micro cu salariat”

Alexandra
-

21 mai 2018 at 19:34

Buna ziua!
Sunt PFA cu norma de venit(meditator) si nu stiu daca trebuie sa mai platesc CAS pe 2018 pe norma in conditiile in care sunt angajat al unei institutii scolare.

cartis anca
-

2 aprilie 2018 at 5:39

Bunã ziua. Ám nu Pfa cu normã de venit. Ám fost La finante, sí mi sa spus cã norma m-es de venit pe anul 2018 este de 17500 Leó. Vã rog sã mã lãmuriti ce obligatii de platã am, fiindcã de câte ori întreb primesc altã explicatie. Nu vreau sã rãmân în urmã cu plãtile, dar pânã azi nu sunt lãmurit ce ár trebui sã plãtesc

Ambrus Gyula
-

29 martie 2018 at 14:34

    Buna seara! Norma de venit poate fi corectata verificati in tabelul cu norme din judetul dvs de aici https://contapp.ro/norme-de-venit-2018/
    La 17.500 lei platiti 10% impozit pe norma si posibil 10% contributie de sanatate din 6 salarii minime pe economie (urmeaza a se clarifica aici).

    Constantin
    -

    2 aprilie 2018 at 19:25

Buna seara!

In acest moment platesc CASS de 2-a ori si pt. PFA si pt. ap. inchiriat + imp.+ CAS
Din Ianuarie 2018 O SA PLATESC DOAR 1 DATA??!! + IMP + CAS??!!

Anonim
-

20 noiembrie 2017 at 18:03

    Buna ziua. Daca nu se modifica ordonanta in Parlament veti plati o singura data la salariul minim brut pe economie. 1900*12=22.800*10% = 2280 lei contributie la sanatate.

    Constantin
    -

    4 decembrie 2017 at 14:40

In tabel (https://contapp.ro/optimizare-fiscala-2017-pfa-sau-microintreprindere/), la micro fara angajat lipseste CAS. E o scapare?

cristi
-

4 octombrie 2017 at 20:30

    Buna ziua! Nu e nicio scapare, nu se plateste contributie la pensie – CAS sau CASS la srl-uri fara angajati.

    Constantin
    -

    15 noiembrie 2017 at 13:15

Am un PFA si vreau sa ma angajez la o societate. Intrebare pot pastra PFA -ul si sa fiu salariat la o alta societate? Astept raspunsul dvs.

VITIAN AUREL
-

12 iunie 2017 at 10:12

    Buna ziua. Puteti pastra PFA-ul.

    Constantin
    -

    3 iulie 2017 at 12:10

Buna ziua, Am PFA la norma de venit, sant in varsta de peste 60 de ani ,Am dreptul sa beneficiez de rduceri la impozit, daca da ma interteseaza legea si articolele din lege …… Multumesc.

BUMB IOAN
-

3 mai 2017 at 13:28

    Buna ziua. Nu aveti nicio reducere de impozit pentru ca sunteti pensionar. E posibil sa aveti o reducere a normei de venit daca este cazul dvs.

    Constantin
    -

    11 mai 2017 at 6:50

Buna seara, sunt pensionara si vreau sa infiintez un PFA pentru activitati turistice. Am absolvit ASE/Relatii Economice Internationale si am prieteni in stainatate care ar dori sa le organizez vizite in Romania.Dar activitatea va fi temporara, in perioada de vara in special. Nu stiu unde sa ma informez daca am nevoie de avize speciale pentru aceasta activitate . Si daca se poate gestiona PFA-ul fara ajutorul unui contabil, ce declaratii ar trebui sa depun?. Multumesc, Carmen Voinescu

Voinescu Carmen
-

4 noiembrie 2016 at 14:38

    Buna seara. Din pacate nu stiu daca sunt necesare avize speciale pe acest domeniu de activitate. Daca aveti activitate restransa, va recomand PFA cu taxare in sistem real. Mai multe detalii avetim aici – https://contapp.ro/taxe-si-contributii-pfa-in-2016/

    Constantin
    -

    15 noiembrie 2016 at 10:43

Bună ziua! Ce e mai avantajos sa deschid Pfa sau Srl-d pentru a deschide un salon de cosmetica și machiaj? Am diploma în domeniu

Dana
-

6 septembrie 2016 at 10:48

buna ziua,am un srl cu ob. de activitate-taximetria-si sunt angajat pe firma,cate 6 luni pe an am contractul de munca suspendat(lucrez si in strainatate),venituri in jur de 10000/an.ar fi mai avantajos sa schimb pe pfa in aceasta situatie?va multumesc!

Maria
-

6 septembrie 2016 at 7:03