Declarația Unică. Impozitul pe veniturile din dobânzi.

Venitul din dobanzi este un venit incasat de aproape orice persoana care are un cont bancar. Băncile platesc dobanda si pentru sumele din contul curent, chiar daca minuscula. O dobanda mai mare se incaseaza pentru depozitele bancare la termen si pentru alte instrumente de economisire.

Pentru a stabili cu exactitate cum se impoziteaza venitul din dobanzi si cum declaram venitul din dobanzi in declaratia unica, trebuie sa analizam speta in functie de calitatea persoanei care incaseaza dobanzile. Prin urmare, avem:

  • venituri din dobanzi incasate de persoane fizice – in conturi deschise pe CNP;
  • venituri din dobanzi incasate de PFA, II, Profesii liberale incasate in conturi bancare deschise pe CUI sau CIF;

Observatie. Am fost intrebat de multe ori daca este obligatoriu un cont bancar deshis pe CUI/CIF. Raspunsul este aici.

Dobanzi incasate de persoanele fizice in conturi bancare deschise pe CNP

In ceea ce priveste impozitul datorat, veniturile din dobanzi incasate de persoanele fizice sunt venituri cu retinere la sursa: bancile/institutiile financiare calculeaza impozitul datorat pentru aceste venituri si-l vireaza la bugetul de stat.

In ceea ce priveste contribuatia de asigurari sociale de sanatate – CASS pentru dobanzile incasate (În cazul veniturilor din dobânzi se iau în calcul sumele încasate pentru plata CASS), acestea se cumuleaza cu celelalte venituri obtinute de contribuabil si, daca se depaseste plafonul de 6, 12 sau 24 de salarii, se calculeaza CASS la plafonul depasit si se completeaza declaratia unica, sectiunea de CASS, categoria venituri din investitii. Asemanator se completeaza si in programul de generare a declaratiei unice din ContApp.

Nu se datoreaza CAS (contributie la pensie), pentru venitul din dobanzi incasat de persoanele fizice.

Completarea Declaratiei unice pentru venituri din dobanzi

In situatia in care persoana doreste asigurare la sanatate, obligatia de a plati CASS se poate declara la estimare, capitolul II din declaratia pentru anul in curs. Asigurarea la sanatate este valabila cu data depunerii declaratiei unice.

O situatie mai clara cu dobanzile incasate o avem dupa incheieirea anului fiscal. In acest caz declaram dobanzile incasate la capitolul 1 din declaratia anului urmator, celui in care s-a incasat venitul din dobanzi.

Pentru veniturile din dobanzi incasate in 2023, declaratia unica se depune pana la data de 27 mai 2024.

Venitul minim realizat pentru care se completeaza sectiunea de CASS din declaratia unica trebuie sa fie cel putin egal cu plafonul 6 salarii minime brute pe economie. Daca prin cumularea veniturilor relizate in cursul anului se depaseste plafonul de 12 salarii sau 24 de salarii, atunci se datoreaza CASS la aceste plafoane. Detalii complete despre CASS 2023 gasesti aici.

Plafoanele pentru 2023 sunt:

  • venitul cumulat realizat este mai mic decat plafonul 6 salarii minime, adică sub 18.000 lei;
    • CASS datorata = 0 lei – nu se completeaza sectiunea de CASS din declaratia unica.
  • venitul cumulat realizat este între de plafonul de 6 salarii și 12 salarii, adică între 18.000 lei și 36.000 lei;
    • CASS datorata = 1.800lei
  • venitul cumulatrealizat este între de plafonul de 12 salarii și 24 salarii, adică între 36.000 lei și 72.000 lei;
    • CASS datorata = 3.600lei
  • venitul cumulat realizat este peste plafonul de 24 salarii, adică peste 72.000 lei;
    • CASS datorata = 7.200lei

Plafoanele pentru 2024 sunt:

  • venitul cumulat realizat este mai mic decat 6 salarii minime, adică sub 19.800 lei;
    • CASS datorata = 0 lei -nu se completeaza sectiunea de CASS din declaratia unica.
  • venitul cumulat realizat este între de plafonul de 6 salarii și 12 salarii, adică între 19.800 lei și 39.600 lei;
    • CASS datorata = 1.980 lei
  • venitul cumulat realizat este între de plafonul de 12 salarii și 24 salarii, adică între 39.600 lei și 79.200 lei;
    • CASS datorata = 3.960 lei
  • venitul cumulat realizat este peste plafonul de 24 salarii, adică peste 79.200 lei;
    • CASS datorata = 7.920 lei

Important! La cumularea veniturilor nu se iau in calcul veniturile din pensii si/sau salarii.

Important! Veniturile din dobanzi obtinute din detinerea de titluri reprezentand datoria statului roman sunt scutite de impozit si de plata CASS (nu se cumuleaza cu celelalte venituri). Aceeasi prevedere se aplică si veniturilor neimpozabile din agricultura impuse cu norme de venit agricole (art 170 alineat 4).

O situatie cu dobanzile incasate in cursul anului 2023 se poate descarca din SPV (deschis pe CNP), sectiunea Solicitari, selectati „Eliberare documente”, selectati „Adeverinta de Venit”, selectati „2023”.

Exemple de calcul venituri din dobânzi

Exemplu 1. O persoane fizica (salariata sau pensionara, nu conteaza) a incasat in cursul anului 2023 venituri din dobanzi de 3.487 lei. Acesta este singurul venit al persoanei fizice pe langa venitul din salarii sau pensie. Pentru acest venit nu se completeaza declaratia unica pentru ca este sub plafonul de 6 salarii= 18.000 lei.

Exemplul 2. O persoane fizica (salariata sau pensionara, nu conteaza) a incasat in cursul anului 2023 venituri din dobanzi de 3.487 lei si un venit net de 16.800 lei venituri din chirii. Pentru venitul din chirii persoana a completat declaratia unica cu venitul estimat, capitolul II din declaratia 2023. Cum situatia finala a venitului din dobanzi a obtinut-o dupa incheierea anului 2023, persoana este obligata sa completeze capitolul 1 din declaratia unica 2024, SUBSECȚIUNEA I.3.2 Date privind contribuția de asigurări sociale de sănătate(CASS) datorată unde la punctul 1.4. Venit din cedarea folosinţei bunurilor completeaza cu valoarea de 16.800 lei si punctul 1.5.Venit şi/sau câştig din investiţii = 3.487 lei, un total de 16.800 + 3.487 = 20.287 lei, care este mai mare decat plafonul de 6 salarii din 2023 = 18.000 lei. Persoana datoreaza CASS = 1.800 lei. Mai multe exemple si declaratii completate vei gasi in Ghidul pentru completarea Declaratiei Unice.

Observație. Daca persoana de mai sus ar fi obtinut dobanzile din detinerea de tituluri de stat nu ar fi datorat CASS.

Dobanzi incasate de activitatile economice in conturi bancare deschise pe CUI/CIF

Aceste venituri NU sunt impozitate la sursa si reprezinta venit impozabil care se inregistreaza in RJIP si in Registrul de evidenta fiscala. Prin urmare, venitul din dobanzi se include in venitul obtinut din activitatea economica desfasurata si se stabileste venitul net in functie de care se calculeaza contributiile de plata pentru pensie si sanatate (in acest caz putem spune ca pentru venitul din dobanzi se datoreaza CAS-pensie).

Din venitul net (care include si dobanzile) deducem contributiile sociale si stabilim impozitul de plata. 

In programul de contabilitate ContApp, acest venit se inregistreaza la incasari diverse in contul bancar deschis pe numele activitatii cu CIF sau CUI, conform extrasului bancar. Celelalte calcule se fac automat.

Atentie! In situația in care ai disponibil in contul bancar al activitatii, recomandarea este sa nu constitui depozite pe acest cont, transfera venitul net in contul de persoana fizica si constituie depozite bancare ca persoana fizica.

Economist și antreprenor, absolvent ASE, Facultatea de ​Contabilitate și ​Informatică de ​Gestiune. Din 2010 sunt specializat în ​contabilitatea și fiscalitatea persoanelor care desfășoară activități independente (PFA, PFI, II, Profesii liberale) sau obțin venituri din alte surse (chirii, investiții etc). În 2012 am înființat site-ul Gestiunepfa.ro, una dintre sursele principale de informații pentru cei interesați, iar din 2021 am lansat aplicația ContApp - platformă online de management fiscal-contabil pentru PFA și Profesii Liberale.

Leave a comment

2 comentarii

Avocatii au obligatia de a plati CAS pentru dobanzile incasate din depozitele facute la conturile deschise pe CUI?

Loredana Tirlea
-

2 mai 2024 at 19:20

Buna ziua,

Am si eu o intrebare. Sunt pensionara si desfasor si o activitate liberala (sunt psiholog). Datorez CAS daca depasesc plafonul sau pensionarii sunt scutiti indiferent de venituri?

Va multumesc anticipat!

Aureliana Trasnea

AURELIANA TRASNEA
-

30 aprilie 2024 at 10:46