Actualizare 10 decembrie 2018!!!
ANAF ignora Codul Fiscal si informarile publice facute pana la aceasta data si ne obliga sa platim 95% din sumele calculate in Declaratia Unica pentru 2018. Adica calculam doar bonificatia de 5% pentru platile anticipate efectuate pana la data de 15 decembrie pentru obligatiile aferente anului 2018. Pentru obligatiile mai vechi 2014-2017, pentru care s-au primit decizii de impunere se calculeaza bonificatie de plata anticipata de 10%.
COMUNICAT DE PRESĂ ANAF
Pentru contribuabilii, persoane fizice, care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, bonificaţia se acordă astfel:
1. Contribuabilii, persoane fizice, care au depus Declaraţia unică şi care şi-au acordat prin aceasta bonificaţia, prin menţionarea la rd. 2, rd. 5 şi rd. 8 ale lit. C. „Sumarul obligaţiilor fiscale datorate”, a sumei aferente acesteia, beneficiază de bonificaţie, reprezentând 5% din
suma datorată, dacă achită cel puţin 95% din suma datorată, până la 15 decembrie 2018, inclusiv.
Această bonificaţie se acordă prin efectul legii, fără a mai fi necesară comunicarea unui act administrativ fiscal din partea organului fiscal central.
2. Contribuabilii, persoane fizice, pentru care au fost comunicate decizii de impunere anuală aferente impozitului pe venit anual pentru veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, precum şi aferente contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2016 – 2017, şi care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, cel puţin 90% din sumele stabilite prin acestea, beneficiază de o bonificaţie, reprezentând 10% din suma stabilită prin aceste decizii de impunere anuală.
Actualizat 09 Oct 2018. Ordonanta de urgenta nr 89 s-a aprobat in sedinta de guvern din 04 Oct 2018 si a intrat in vigoare in data de 09 Octombrie 2018 prin publicarea in MO nr 854.
1.Cu referire la articolul 133, care reglementeza bonificatiile acordate (pentru veniturile obtinute in 2018):
a. Se acorda o bonificatie de 5%, pentru depunerea online a declaratiei unice pana la data de 31 Iulie 2018, din impozitul pe venitul net platit integral pana la data de 15 Martie 2019. Valoarea bonificatiei diminueaza impozitul pe venitul/caștigul net anual si/sau impozitul pe venitul anual, de plata;
b. se acorda o bonificatie de 5% din impozitul pe venitul net anual estimat declarat in Declaratia unica pentru plata cu anticipatie, pana la data de 15 Decembrie 2018. Valoarea bonificatiei diminueaza impozitul pe venitul net anual estimat si/sau impozitul pe venitul anual estimat, de plata.
2. Cu referire la termenul de plata a impozitului si contributiilor datorate de contribuabili pentru perioada 2014-2017
a. Termenul de plata pentru impozitul pe venitul net realizat si contributia de asigurari sociale (CAS), datorate pentru perioada 2016-2017 este 30 Iunie 2019. (Deci nu se mai plateste in 60 de zile de la data primirii deciziei de impunere).
Pentru plata cu anticipatie a sumelor de la punctul a., pana la data de 15 decembrie 2018, se acorda o bonificatie de 10%. Valoarea bonificatiei diminueaza sumele de plata.
b. Termenul de plata pentru contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) datorata de contribuabili pentru perioada 2014-2017 este 30 Iunie 2019.
Pentru plata cu anticipatie a sumelor de la punctul b., pana la data de 31 Martie 2019, se acorda o bonificatie de 10%. Valoarea bonificatiei diminueaza sumele de plata.
Atentie!! Prevederile de la punctul 2 sunt valabile doar pentru deciziile de impunere care au fost emise si comunicate de ANAF dupa data de intrare in vigoare a Ordonantei – adica dupa data de 9 oct. 2018.
3. Cu referire la persoanele care se asigura optional in sistemul de asigurari sociale de sanatate (CASS) – art 180 aliniatul 1, litera a din din codul fiscal.
a. Un contribuabil care a optat pentru plata CASS in anul curent este asigurat pana la data depunerii unei noi declaratii unice.
b. Daca in noua declaratie nu se opteaza pentru plata CASS, contribuabilul este asigurat pana la implinirea termenului de depunere a declaratiei unice – 15 Martie 2019.
c. Incetarea obligatiei de plata a CASS „se face prin declararea veniturilor in declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, sau prin notificarea organului fiscal de catre contribuabilii care se incadreaza in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei sau de catre cei care realizeaza venituri pentru care obligatia declararii revine platitorilor, dupa caz.”
Important! Am adaugat in Ghidul pentru Declaratia Unica si in Pachetul de Contabilitate pentru Activitati Independente, informatii complete si exemple cu calculul bonificatiilor.
14 comentarii
2 aprilie 2019 at 15:43
3 aprilie 2019 at 11:58
9 noiembrie 2018 at 9:41
12 noiembrie 2018 at 14:35
13 noiembrie 2018 at 9:02
11 octombrie 2018 at 16:59
22 octombrie 2018 at 16:25
5 noiembrie 2018 at 13:17
5 noiembrie 2018 at 20:23
23 noiembrie 2018 at 12:53
5 octombrie 2018 at 9:24
8 octombrie 2018 at 20:06
4 octombrie 2018 at 7:58