Ghid PFA – de 10 ani în sprijinul PFA si Profesiilor Liberale
De aproape de 10 ani, de când m-am specializat în consultanta pentru activități independente am „visat” la un program de contabilitatea pentru PFA-uri și pentru toți cei care desfășoară activități independente și mai ales pentru contabilitatea Profesiilor Liberale.
Fiind un pasionat al tehnologiei, știam ca soluția optimă de contabilitate este un software modern, „în cloud”, adică accesibil de oriunde, oricând și de pe orice dispozitiv. Un software pe care să-l actualizăm continuu și să-l oferim sub forma de abonament anual, la un preț accesibil, la cât mai multe persoane. Cu cât mai multe cu atât mai ieftin.
Dar acum 10 ani, tehnologiile web erau încă la început și titularii de PFA-uri nu prea erau deschiși la noutăți. Pe atunci, hârtia era de bază, facturile printate cu număr speciale de înseriere erau obligatorii!!
Totuși, după mai multe încercări eșuate, acum 12 luni am început să lucrez la dezvoltarea acestui program de contabilitate în partidă simplă cu o echipă de oameni tineri și entuziaști, care nu au limită în a implementa orice funcționalitate de care este nevoie pentru a implementa corect codul fiscal și prevederile contabilității în partidă simplă.
Cea mai recentă actualizare a aplicației Contapp, programul nostru de facturare și contabilitate în partida simplă este din 3 decembrie 2021, actualizare prin care introducem o mulțime de funcționalități printre care și generarea Registrului de Încasări și Plăți.
Fără greșeli și fără frică față de inspecția fiscală
Contapp îți ușurează foarte mult munca cu emiterea facturilor către clienți, cu încasările și plățile, gestiunea activelor, etc. Din datele introduse se generează instant registrele de contabilitate și raportarea către ANAF. Totul într-un singur loc, oricând disponibil. Trebuie doar să introduci corect sumele de pe documentele justificative.
În ultimii ani am tot verificat contabilități și declarații și pot spune că cele mai întâlnite probleme sunt:
- Calcularea incorectă a venitului net și a venitului impozabil – am întâlnit-o la 90% din contabilitățile verificate;
- A doua problemă, ne-întocmirea contabilității pe fiecare sursă de venit, așa cum o cere codul fiscal;
- A treia problemă, ignorarea de către titular a plafoanelor: la plăți/încasări în numerar, a plafonului de 12 salarii, a plafonului de TVA, a plafonului de 100.000 euro și a altor restricții impuse de codul fiscal sau de către alte prevederi legale;
- A patra și aceasta importantă, ne-completarea tuturor registrelor și formularelor obligatorii ale contabilității în partidă simplă.
Toate problemele de mai sus, și multe altele, pot fi acum rezolvate cu aplicația Contapp care, la această dată, are următoarele funcționalități:
- Facturare în limba româna și în limba engleză în 32 de valute;
- Facturare pentru neplătitori de TVA și pentru plătitori de TVA;
- Facturare pentru tranzacții intracomunitare;
- Gestiune furnizori și achiziții de la furnizori;
- Gestiune încasări și plăți – modulul fundamental al contabilității în partida simplă;
- Gestiune imobilizări și obiecte de inventar;
- Întocmirea Registrelor pe fiecare sursă de venit și pe fiecare locație în care se desfășoară activități economice, dacă este necesar.
Urmează, ca până la sfârșitul anului 2021 să aveți Registrul de Evidență Fiscală și raportul pentru Declarația Unică. Mai sunt câțiva indicatori care, se stabilesc după sfârșitul anului fiscal.
Modul de facturare este gratuit; plătești doar pentru modulul de contabilitate. Vezi oferta!
ContApp este pentru toată lumea, și pentru cei care aplică sistemul real de impozitare, și pentru cei cu norme de venit, și pentru toate formele de organizare: PFA, II, IF, Profesii Liberale.
Important! În contapp, atunci când creezi un articol pentru achiziții sau pentru plați, ești obligat să alegi una din categoriile de mai sus. Acesta este cea mai delicată operație, pentru că în funcție de categoria selectată ContApp calculează automat, venitul net, contribuțiile sociale datorate și venitul impozabil.
ContApp preia ștafeta de la Ghid PFA
Am inceput Ghid PFA in 2012, cu scopul de a transmite din cunostintele si experienta pe care le aveam ca antreprenor si economist. Dar mai ales pentru a invata mai mult.
De la 1 Octombrie 2022 am mutat tot conținutul Ghid PFA pe site-ul ContApp. După 10 ani, Ghid PFA predă Contapp.ro ștafeta și obiectivul de a rămâne una dintre sursele principale de informații fiscal-contabile pentru PFA și Profesiile Liberale din România.
ContApp și Ghid PFA
Platforma de management fiscal-contabil ContApp este rezultatul firesc al colaborării noastre de peste 10 ani cu zeci de mii de antreprenori care desfășoară activități independente și persoane fizice care obțin venituri din diverse surse, pe teme de contabilitate și fiscalitate a activității.
Aplicația online de contabilitate în partidă simplă, ContApp, are la bază binecunoscutele Ghiduri PFA. Ea structurează, securizează și simplifică toate operațiunile contabile în partidă simplă și asigură complianța cu Codul Fiscal și legislația în vigoare.
Prin funcția ei implicită de standardizare fiscală, aplicația ContApp elimină greșelile și erorile frecvent întâlnite, care pot genera pierderi sub formă de dobânzi, penalități și amenzi. Informația corectă înseamnă putere și siguranță.
Mergi la sigur cu ContApp!
13 comentarii
12 februarie 2023 at 12:47
28 iulie 2022 at 10:05
19 decembrie 2021 at 17:57
29 decembrie 2021 at 12:13
13 decembrie 2021 at 18:26
12 decembrie 2021 at 19:31
13 decembrie 2021 at 11:17
8 decembrie 2021 at 20:12
10 decembrie 2021 at 9:04
8 decembrie 2021 at 10:46
8 decembrie 2021 at 11:13
8 decembrie 2021 at 18:15
10 decembrie 2021 at 9:03