Declaratia 600 – contributia la pensie in 2017

Declaraţia 600 se completează şi se depune anual de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente pana la data de 31 ianuarie 2017.

Declaratia 600 se depune atat de persoanele care sunt impozitate in sistem real cat si de cele care platesc impozit la norma de venit.

Ce ai de facut:

  • daca esti in sistem real, trebuie sa calculezi venitul net pe anul 2016 si sa vezi daca esti obligat la plata contributiei la pensie.
  • daca esti la norma de venit, verifica norma de venit pe anul 2017 si vezi daca esti obligat sa platesti pensie.

In functie de rezultatul de mai sus:

  • daca esti obligat la plata CAS trebuie sa depui declaratia 600, de inregistrare in sistemul public de pensii, pana la 31 Ianuarie 2017.
  • la depunerea declaratiei poti alege intre cele doua procente de contributie, partial – 10,5% sau integral – 26,3%;
  • daca venitul net (sau norma de venit) obtinut in 2016 este mai mic decat baza de calcul minima nu depune declaratia 600;
  • daca norma de venit din 2017  (redusa sau majorata) este mai mica decat baza minima de calcul nu depune declaratia 600;

Declaraţia 600 se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi, independente, care îndeplinesc următoarele condiţii, după caz:

a) venitul realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielilor efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real;

In 2016 baza minima de calcul a fost de 938 de lei.  Daca in 2016 ai obtinut un venit net lunar mai mic decat 938 de lei pe luna (sau mai mic decat 938*12=11.256 de lei pe an),  atunci nu esti obligat sa platesti pensie anticipat in 2017.

b) venitul lunar estimat a se realiza depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real şi îşi încep activitatea în cursul anului fiscal sau în cazul celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la impozitarea în sistem real – declaratia se depune in 15 zile de la infiintare;

In 2017 salariul mediu brut este stabilit la 3.131 lei. Astfel, baza minima de calcul este 1.096 lei (3131*35%). Baza maxima de calcul este plafonata lunar la 5 salarii medii brute – 15.655.

Pentru 2017 baza minima lunara de calcul este de 1096 de lei. Daca in 2017 estimezi un venit net lunar mai mic decat 1096 de lei pe luna (sau mai mic decat 1.096*12=13.152 de lei pe an),  atunci nu esti obligat sa platesti anticipat pensie in 2017.

Important. Chiar daca nu se fac plati anticipate in cursul anului deoarece contribuabilul nu este obligat sa se inscrie in sistemul public de pensii (pentru ca venitul net din anul anterior a fost sub baza minima de calcul sau estimarea facuta a fost deasemenea sub baza minima de calcul), dar la finalul anului venitul net lunar obtinut este mai mare decat baza minima de calcul lunara, ANAF va calcula, dupa depunerea declaratiei 200, contributii de plata la pensie pentru anul fiscal incheiat.

c) valoarea lunară a normelor de venit obţinută prin raportarea normelor anuale de venit la numărul lunilor de activitate din cursul anului după aplicarea corecţiilor prevăzute depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care în anul fiscal în curs desfăşoară activităţi impuse pe bază de norme de venit.

Pentru 2017 baza anuala de calcul este de 1.096*12=13.152 de lei pe an. Daca norma de venit pentru 2017 este mai mica decat 13.152 de lei  atunci nu esti obligat sa platesti contributii la pensie in 2017. (Pentru un calcul exact obtineti aceste valori lunar – raportati norma de venit lunara la baza minima de 1.096 lei).

Verifica la sfarsitul tabelului din judetul in care iti desfasori activitatea daca norma de venit este majorata sau redusa. https://contapp.ro/norme-de-venit-2017/

La alegere cota de calcul a CAS este fie contributia individuala de 10,5% fie contributia integrala de 26,3%.  Opțiunea de a plăti cota integrală nu va mai putea fi anulată în cursul anului respectiv, ci numai în anul următor.

Cota de 10,5%, nu asigură un stagiu complet de cotizare pentru pensie, ci doar o treime din acesta.  În cazul în care doresti să beneficieze de o pensie întreagă, opteaza spentru cota integrala de 26,3%.

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari.

Declaraţia 600 se completează în două exemplare, din care originalul se depune la administratia financiara de domiciliu, iar copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.

Declaraţia se depune, pe suport hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin celelalte metode prevăzute de lege.

Formularul 600 a fost modificat la sfarsitul anului 2016 si il poti descarca de aici.

Important! Cf Codului fiscal la articolul 148 (5) Persoanele fizice obligate să se asigure în sistemul public de pensii depun anual la organul fiscal competent, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabilesc plățile anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale, declarația privind îndeplinirea condițiilor…declaratia 600.

Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz, dar nu mai tariu de 31 Ianuarie 2017.

Daca iti e ceva neclar lasa-mi un mesaj mai jos. Multumesc!

Economist și antreprenor, absolvent ASE, Facultatea de ​Contabilitate și ​Informatică de ​Gestiune. Din 2010 sunt specializat în ​contabilitatea și fiscalitatea persoanelor care desfășoară activități independente (PFA, PFI, II, Profesii liberale) sau obțin venituri din alte surse (chirii, investiții etc). În 2012 am înființat site-ul Gestiunepfa.ro, una dintre sursele principale de informații pentru cei interesați, iar din 2021 am lansat aplicația ContApp - platformă online de management fiscal-contabil pentru PFA și Profesii Liberale.

Răspunde-i lui uta

114 comentarii

Buna ziua. Am o întreprindere individuală și ce îmi rămâne după ce scad toate cheltuielile dintr-un an este in valoare de 1000-1200 lei. La aceasta suma plătesc 16% impozit . Cât trebuie să plătesc la declarația 600 ? Până acum nu am depus .

radu mioara
-

27 septembrie 2017 at 4:29

Buna ziua, as dori sa deschid un PFA cu obiectul de activitate 7112 -Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea , mentionez ca sunt angajata si platesc toate contributiile sociale, ce taxe si contributii voi fi obligata sa platesc ca PFA?

Felicia
-

22 septembrie 2017 at 7:52

Buna ziua! Pt anul 2017 am de plata 1.100 catre C.A.S , asta in urma complectarii d600. Nu este cota intreaga de contributie!, inca nu am platit suma ( nu am avut banii acestia), pot sa fac o cerere sau ce anume pot face pt a anula d600 complectata ulterior?,…nu as vrea sa platesc!.multumesc!

Anonim
-

31 august 2017 at 16:35

    Buna ziua. Inchideti PFA sau suspendati-l la Registrul Comertului si apoi cereti sa vi se recalculeze platile anticipate. Oricum au trecut multe luni din 2017 si veti ramane cu datorie catre fondul national de pensie. Mergeti si intrebati si la ANAF.

    Constantin
    -

    5 septembrie 2017 at 14:03

Buna ziua, daca un medic este la pensie si mai lucreaza si cu pfa mai este obligat sa plateasca si pensie – 10,5% daca depaseste suma minima obligatorie? Multumesc

Maria
-

16 august 2017 at 6:09

    Buna ziua. Pensionarii nu platesc CAS la PFA, indiferent de venitul obtinut.

    Constantin
    -

    16 august 2017 at 16:34

Buna ziua. Am un PFA cu activitate în domeniu agricol, impozitat la norma de venit. Trebuie să depun D600? Va mulțumesc.

Adi
-

6 august 2017 at 12:25

    Buna ziua! Nu trebuie sa depuneti 600, nu se plateste pensie la veniturile din agricultura.

    Constantin
    -

    7 august 2017 at 17:02

Buna ziua, am depus D600 pt 2016 retroactiv (am uitat sa o depun in 2016). In cat timp (in general) este data decizia de plata si cat este termenul in care pot platit ? (d600 fiind depusa pt 2016). Multumesc.

wpblog01
-

24 iulie 2017 at 8:41

    Buna ziua! Va rog sa asteptati decizia de impunere. Poate dura 2, 3 luni pana cand ajunge la dvs.

    Constantin
    -

    25 iulie 2017 at 12:41

Va rog sa ma lamuriti cu urmatoarea problema:

– PFA infiintat acum, in iulie 2017, sistem real
– venit estimat iulie-decembrie 2017 = 10400 lei

Trebuie depus 600 acum la infiintare? Daca impart 10400 la 12 luni, rezulta ca nu. Daca impart la 6 luni, cat au ramas din an, da.

Adrian
-

10 iulie 2017 at 10:17

    Buna ziua. Raportati venitul net estimat la 6 luni. Daca 10.400 reprezinta vneitul net atunci sunteti obligat la plata CAS.

    Constantin
    -

    14 iulie 2017 at 9:42

      Va multumesc!

      Adrian
      -

      14 iulie 2017 at 9:53

Buna ziua, daca am o Intr. Individuala si am si calitatea de salariat la ALTA Intreprindere Individuala, mai trebuie sa depun Declaratia 600? Si daca DA, cat trebuie sa platesc? Multumesc!

Doina
-

23 iunie 2017 at 9:10

    Buna ziua. Platiti CAS chiar daca sunteti salariat. Calculele sunt in articolul de mai sus.

    Constantin
    -

    3 iulie 2017 at 12:18

Buna ziua. am si eu o intrebare la d-stra, daca un PFA fara salariati cu cod CAEN prevazut in lista ANAF dar care lucreaza in strainatate si care are un venit net sub 100.000 euro anual poate fii impozitat la norma de venit sau sistem real? Va multumesc.

mihaela
-

17 mai 2017 at 14:31

Buna ziua,

Va rog sa precizati : se accepta depunerea declaratiei 600 acum, in luna mai 2017 si sa se plateasca retroactiv contributia CAS ian-mai 2017?

Multumes

Anonim
-

12 mai 2017 at 17:02

Buna ziua. Sunt pfa, sistem real. N-am depus declaratia 600 (11 mai), nu credeam ca trebuie depusa in fiecare an, credeam ca numai daca vreau sa schimb ceva (asa ar fi normal, atata birocratie!). Ce se intampla, mai pot s-o depun?

Doru Radulescu
-

11 mai 2017 at 7:53

    Buna ziua! A fost facuta sa nu fie depusa in fiecare an dar ANAF nu are cum sa stie venitul net obtinut in anul anterior si prin depunerea declaratie pana la 31 Ianuarie le transmiteti ca aveti un venitu net mai mare decat baza minima de calcul. Daca nu ati primit decizii de plata mergeti la ANAF si depuneti 600 cu amenda. Amenda e pana la 500 de lei, dar poate sa fie si un avertisment.

    Constantin
    -

    25 mai 2017 at 12:05

Buna ziua. Din 2017 am infiintat un Pfi (profesie liberala – asistent medical), venitul brut estimat lunar depaseste baza minima de calcul 1096 lei. Nu am niciun contract de munca. Am depus declaratia 600 si am optat pentru 10,5% CAS. Nu vreu sa platesc cota integrala de 26,3 CAS iar pt a avea stagiul complet de cotizare pot incheia la Casa de Pensii un contract de asigurare in nume propriu (nu ca Pfi)? Pot a opta la Casa de Pensii pentru alegerea cotei de 15,8% aplicata la 1450 lei?.
Daca nu depasesc baza minima de calcul 1096 lei nu platesc CAS dar risc sa raman neasigurat pentru 2017 daca nu-mi fac contract la Casa de Pensii?

ileana
-

10 mai 2017 at 9:13

    Buna ziua! Puteti face contract cu casa de pesnii dar nu stiu daca se poate sa platiti in doua parti si in nicio parte complet. Oricum mai mult va incurcati. Platiti cota integrala de 26,3% pe PFI si aveti stagiu complet de cotizare. In plus daca platiti pe PFI contributiile sunt integral deductibile. Cu contract personal, direct cu Casa de Pensii, contributia nu este deductibila.

    Constantin
    -

    25 mai 2017 at 12:02

Buna ziua.Daca am deschis un PFA(norma de venit) in noiembrie 2016 fara sa am nici un venit,doar din luna martie 2017 s-a inceput facturarea,norma de venit fiind de 30000 pe anul 2017,sunt obligata sa depun decl 600 si sa platesc CAS??Multumesc!

Istoan Iulia
-

24 aprilie 2017 at 12:21

    Buna ziua! Da, sunteti obligata. La norma de venit nu conteaza activitatea reala.

    Constantin
    -

    25 aprilie 2017 at 11:59

Bună ziua,
Cum pot plăti contribuţia la pensie aferentă anul 2016 pentru PFA-ul pe care îl am având în vedere că nu am depus declaraţia 600 la începutul anului 2016? Cei de la ANAF-ul de care aparţin (provincia, mai multe nu spun) nu sunt în măsură să ofere răspunsuri actualizate, de aceea apelez la dvs. Se poate depune declaraţie retroactiv? Cei de la ANAF-ul cu pricina mi-au răspuns că nu. Trebuie să fac demersuri la Casa de Pensii? Trebuie să existe o soluţie pentru reglarea acestei situaţii. Vă mulţumesc mult pentru răspuns!

Roxana Panturescu
-

25 martie 2017 at 11:01

    Buna seara! Daca nu sunteti olbigata conform legii (vedeti in articol) ANAF nu poate sa va impuna sa platiti CAS. Declaratia 600 se depune pana la 31 Ianuarie sau in 30 de zile la infiintare. Daca nu sunteti obligata, dar vreti sa cotizati puteti sa o faceti individual printr-un contract la CASA Pensii caz in care contributia nu este deductibila.

    Constantin
    -

    28 martie 2017 at 15:37

    Buna seara! Verificati la ANAF. Altfel depuneti bani ca la banca.

    Constantin
    -

    28 martie 2017 at 15:38

Buna ziua,

Am platit CAS pe trim I 2017, dar nu am depus Declaratia 600. Am vreo problema cu ANAF-ul?
Multumesc.

Toma Elena
-

24 martie 2017 at 4:47

Am PFA la norma de venit si CIM 8h/zi. In ianuarie 2016 am depus D600, adeverinta angajat pentru reducerea normei de venit, iar decizia de impunere a venit cu impozit, CASS si CAS.

Anul acesta am fost informat mergand la finante ca nu mai sunt obligat sa platesc CAS pentru ca norma de venit fiind redusa (de la 24000 la 12000), este sub plafonul minim? E corect sa se faca calculul in acest an la norma redusa cu 50% dat fiind faptul ca sunt angajat sau a fost doamna prea ingaduitoare?

Cristi U.
-

23 martie 2017 at 9:00

Lucrez la patron cu c.i.m la un salariu de 2700 lunar cat este suma ptr. Contributie la pensie(sau cat este punctajul anual de Pensie Va Mutumesc.

Anonim
-

21 martie 2017 at 15:32

Buna seara,

In decizia de impunere pe 2017 pe care am primit-o pe spatiul virtual sunt trecute sume de plata numai pentru impozit si CASS. La CAS este zero.
Mentionez ca am depus Decl 600 la jumatatea lui Ianuarie, in care am bifat numai II.3 (valoarea normei depaseste 35%) si prima de la III (optez pentru cota integrala)
As vrea sa stiu totusi cat ar trebui sa platesc , adica cum se calculeaza sumele datorate la CAS, pana lamuresc situatia cu ANAF (intentionez sa platesc de acum sumele datorate pe tot anul)

Multumesc

rlutia66
-

8 martie 2017 at 14:45

detin o intr individuala am stagiul de cotizare 35 ani sunt obligat s-a platesc contributie la pensie?

vlad cornel
-

1 martie 2017 at 4:15

    Buna seara. Daca nu sunteti pensionar trebuie sa platiti contributie la pensie. Verificati conditiile din articolul de mai sus va rog.

    Constantin
    -

    8 martie 2017 at 13:14

Am anumite nelamuriri la o intreprindere individuala contabilitate partida simpla, la completarea D 200 :
– venitul brut – setrece venitul fara TVA ?
– cheltuieli deductibile : se trec si platile aferente TVA si salarii si contributiile stat si sociale platite in anul 2016 ? dar pt. administrator care nu este salariat se scad si contrib .lui sociale fara impoz. pe venit achitate ?
Fiind persoana juridica , poate cumpara un apartament in oras sau in alt oras pe societate, daca da , se inreg. ca mijloc fix si se scade la chelt. deductibile chelt. cu amortizarea ? sau o masina ?

Va multumesc

delia
-

24 februarie 2017 at 5:06