Începând cu data 9 februarie 2014 au intrat în vigoare noi modificări aduse la OUG nr. 44/2008 ( care este legea de functionare a persoanelor fizice autorizate) care prevăd că:
- persoanele fizice autorizate şi titularii întreprinderilor individuale au obligaţia de a menţiona la registrul comerţului participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată. Încetarea activităţii soţiei/soţului va trebui şi aceasta menţionată la registrul comerţului (în termen de 15 zile).
Înscrierea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/PFA conferă acesteia/acestuia posibilitatea, dar nu și obligația, de a se asigura în sistemul public de pensii, în sistemul de asigurări de sănătate sau de șomaj.
Până în prezent soțul si sotia titularului II sau PFA nu erau definiti in legislatia nationala in vigoare, dar prin noile dispozitii se transpun prevederile Directivei 2010/41/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 iulie 2010, care reglementeaza egalitatea de tratamente intre barbatii si femeile care desfasoara activitati independente.
Înscrierea în Registrul Comerţului a acestor mentiuni se face în termen de 15 zile prin completarea unei declaratii pe care o găsești în arhiva ghidului PFA și pe alte site-uri. Menţionarea participării se va face pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie, în timp ce menţionarea încetării activităţii se va face doar pe baza declaraţiei pe propria răspundere.
11 comentarii
31 ianuarie 2023 at 17:46
3 ianuarie 2023 at 23:08
8 ianuarie 2023 at 22:44
2 februarie 2021 at 8:24
24 ianuarie 2019 at 15:28
28 ianuarie 2019 at 18:25
23 mai 2018 at 9:07
29 mai 2018 at 15:03
16 ianuarie 2023 at 13:17
24 februarie 2015 at 20:26
25 februarie 2015 at 17:23