Martie 2018: CAS, CASS si impozit, datorate de activitatile independente

Actualizat 28  Martie 2018

Vezi aici cum procedezi daca ai depus deja 200 sau 220 sau 600 si cum se trateaza veniturile din 2017.

Textul de mai jos este conform cu  Ordonanta de Urgenta nr 18 care modifica Codul Fiscal,  publicata in Monitorul Oficial in data de 23 Martie 2018.

Impozitul pe venit si contributii sociale datorate de persoanele fizice care desfasoara activitati economice independente  penru anul 2018.

Articolul se refera la  veniturile obtinute  in cursul anului 2018, de catre urmatoarele persoane care obtin venituri din activitati independente:

  • PFA – Persoana fizica autorizata,
  • II – Intreprindere individuala,
  • IF – Intreprindere Familiala,
  • PFI – Persoane Fizice Independente, 
  • Profesii Liberale
  • Toate activitatile economice, organizate sub alte forme, care aplica regulile contabilitatii in partida simpla, impozitate in sistem real sau la norma de venit.

Noutatile din Ordonanta 18 care modifica codul fiscal sunt:

  • Se introduce declaratia unica – formularul 212 – care va elimina declaratiile 200, 201, 220, 221, 600, 604, 605;
  • Se raporteaza in aceeasi declaratie unica venitul realizat in anul fiscal 2017 respectiv venitul estimat pentru anul 2018;
  • Se modifica termenul de depunere: va fi 15 Martie din 2019. Prin exceptie definitivarea anului fiscal 2017 si estimarea pentru 2018 se va face pana la 15 Iulie 2018.
  • Contribuabilul face evaluarea pentru incadrarea ca platitor de contributii  CAS si CASS, in functie  de venitul  estimat pentru anul curent (independent de venitul realizat in anul 2017);
  • Contributiile sunt obligatorii pentru un venit net estimat/realizat mai mare decat plafonul de 12 salarii minime brute. Pentru 2018 plafonul este de 22.800 lei.
  • Daca ai estimat sub 12 salarii minime brute dar ai realizat un venit net mai mare, esti obligat la plata CAS si CASS pentru anul fiscal incheiat.
  • Se propune un singur termen de plata, 15 martie a anului urmator. Pana atunci poti sa faci plati oricand doresti. Iti calculezi singur contributiile si impozitul si le platesti cand vrei tu, dar nu mai tarziu de 15 Martie.
  • Poti rectifica declaratia cu venitul estimat in cursul anului de cate ori doresti pana la termenul de 15 Martie. Contributiile se recalculeaza dupa rectificare.
  • Pentru veniturile obtinute in 2018  ANAF nu va mai emite decizii de impunere. Calculul venitului net se efectueaza de catre contribuabil  prin  declaratia  unica. ANAF va mai emite decizii doar pentru anii anteriori 2012-2017.
  • Veniturile din drepturi de proprietate intelectuala nu mai sunt incadrate ca venituri din activitati independente din 23 Martie 2018. Dar, prin optiune, contribuabilul poate opta pentru autoimpunere si calculul venitului net conform datelor din contabilitate.
  • Important! In cazul in care persoanele fizice realizeaza un venit net anual cumulat sub nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, iar in anul fiscal precedent nu au avut calitatea de salariat si nu s-au incadrat in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, acestea datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate la o baza de calcul echivalenta cu 6 salarii minime brute pe tara si depun declaratia unica, pana la data de 15 martie inclusiv a anului urmator celui de realizare a veniturilor, in vederea definitivarii contributiei de asigurari sociale de sanatate.
  • CASS nu este cheltuiala deductibila la calculul venitului net in sistem real.

1. CAS – Contributia la asigurarile sociale in 2018 (pensie)

Procentul de CAS este  25% care se aplica la venitul ales de contribuabil.

Persoanele fizice care desfasoara activitati independente si obtin venituri din una sau mai multe surse de venit, sunt obligate sa plateasca contributie de asigurari sociale daca estimeaza (sau obtin) pentru anul curent venituri nete a caror valoare cumulata este cel putin egala cu 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei.

Persoana fizica  face evaluarea  pentru incadrarea ca platitor  de CAS, in functie  de venitul  estimat pentru anul curent (independent de venitul realizat in anul precedent – 2017). Astfel, daca:

  • venitul net estimat (sau norma de venit corectata) pentru anul 2018 este mai mare decat 22.800 lei – datoreaza CAS la un venit lunar ales, care nu poate fi  mai mic decat nivelul salariul minim brut pe tara – 1900 lei;
  • venitul net estimat (sau norma de venit corectata) pentru anul curent este mai mic decat 22.800 lei – nu datoreaza CAS conform Codului fiscal; se poate asigura optional prin depunerea declaratiei unice completata corespunzator.

Autoimpunere in  2018:

  • CAS se stabileste prin Declaratia unica de catre contribuabil, prin aplicarea cotei de CAS de 25% la venitul ales ca baza de impunere. Daca se alege baza de calcul minima contribuabilul are de platit 25% din 22.800 lei = 5700 lei pe an.
  • Platile de CAS se efectueaza oricand pana la scadenta – 15 martie 2019;
  • Posibilitatea de rectificare a declaratiei pana la termenul de plata –  pana la 15 martie 2019;

Nu sunt obligate la plata CAS:

  • Persoanele fizice asigurate in sisteme proprii de asigurari sociale, care nu au obligatia asigurarii in sistemul public de pensii potrivit legii (avocati, persoanl clerical si altii),
  • Persoanele care au calitatea de pensionari nu datoreaza contributia de asigurari sociale pentru veniturile realizate din activitati independente.
  • Contribuabilii impusi in sistem real, care estimeaza si realizeaza un venit net anual sub baza minima de calcul, (22.800 lei in 2018).
  • Contribuabilii impusi la norma de venit, pentru care valoarea normei de venit corectata este sub baza minima de calcul, (22.800 lei in 2018).
  • Persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor nu datoreaza contributia de asigurari sociale pentru veniturile venituri din drepturi de proprietate intelectuala

Termenul de plata este 15 martie 2019, care este si data depunerii declaratiei unice cu venitul realizat in 2018 si cel estimat pentru 2019.

2. CASS – Contributia la asigurarile sociale de sanatate in 2018

Procentul CASS este de 10%  din baza de calcul de 6 sau de 12 salarii minime brute, dupa caz.

Se trece de la sistemul de stabilire a CASS de  catre  ANAF prin decizii de impunere, la sistemul de autoimpunere (calculul CASS se efectueaza de catre contribuabil –  persoana fizica  prin declaratia unica).

Contribuabilul   face  evaluarea  pentru  incadrarea  ca  platitor   CASS,  in  functie   de  venitul  estimat  pentru  anul  curent (independent de venitul realizat in anul precedent – 2017).

Incadrarea in plafonul anual de cel putin 12 salarii   minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere al declaratiei unice, se efectueaza prin cumularea veniturilor obtinute din:

  • venitul net sau norma de venit corectata, din activitati independente,
  • venitul net din drepturi de proprietate intelectuala, stabilit dupa acordarea cotei de cheltuieli forfetare precum si venitul net din drepturi de proprietate intelectuala determinat in sistem real;
  • venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice,
  • venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor,
  • venitul si/sau castigul din investitii (dividende, dobanzi, etc),
  • venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura,
  • venitul brut si/sau venitul impozabil din alte surse,

Contribuabilii care prin cumularea veniturilor de mai sus estimeaza un venit net mai mare de 12 salarii brute sunt obligati la plata CASS. Baza anuala de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate o reprezinta echivalentul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice.

Daca venitul  net estimat cumulat din toate categoriile de venituri de mai sus, pentru anul 2018 este mai mic de 22.800 lei –  persoana fizica poate opta pentru plata CASS astfel:

  • daca isi exercita optiunea prin Declaratia unica pana la termenul de depunere (15 Iulie 2018), plateste CASS la 6 salarii minime si este asigurat 12 luni;
  • daca depun declaratia unica si se inregistreaza in sistemul de asigurari sociale de sanatate dupa termenul legal de depunere, se asigura la o baza de calcul echivalenta cu valoarea salariului de baza minim brut pe tara in vigoare la data depunerii declaratiei, inmultita cu numarul de luni ramase pana la termenul legal de depunere a declaratiei unice (15 Martie anul viitor), inclusiv luna in care se depune declaratia

Declararea si plata CASS :

  • CASS se stabileste prin Declaratia unica de catre contribuabil, contributia anuala este de 22.800*10% = 2.280 lei sau 1.140 lei pentru cei care estimeaza si realizeaza un venit net mai mic decat 22.800 lei
  • Platile de CASS se efectueaza oricand pana la scadenta (15 martie anul urmator),
  • Posibilitatea de rectificare a declaratiei pana la termenul de plata ( pana la 15 martie)

O persoana fara venituri depune declaratia unica prin care dobandeste calitatea de asigurat si plateste contributia la 6 salarii minime si este asigurat 12 luni  (indiferent daca declaratia unica este depusa inainte sau dupa termenul normal de depunere).

Pentru anul 2018 contributia persoanei fara venituri  este de: 1900*6 luni * 10% = 1.140 lei

Dobandirea calitatii de asigurat in sistemul public de sanatate se obtine de la data depunerii declaratiei unice. Calitatea de asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate nu este conditionata de plata unor contributii la anumite termene – exista un termen unic de plata a obligatiei – 15 Martie.

3. Concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate -1%

Printr-o ordonanta de urgenta, data pe sfarsit de an (19 dec. 2017), persoanele fizice care desfasoara activitati independente au optiunea de a a se asigura pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate. Procentul de asigurare este de 1% iar baza de calcul lunara nu poate fi mai mica decat valoarea salariului de baza minim brut pe tara, stabilit potrivit legii, si nici mai mare decat valoarea a de 12 ori a acestuia.

3.1 Contributia asiguratorie pentru munca – 2,25%

Contributia asiguratorie pentru munca se datoreaza de catre contribuabili, PFA, PFI, II, IF, Profesii liberale, care au salariati.

4. Impozitul pe venitul obtinut din activitati independente in 2018

Procentul de impozit este de  10% din venitul net sau norma de venit corectata.

In cazul  veniturilor  pentru  care  impozitul  pe  venit  nu  se  retine  la  sursa, se renunta la sistemul platilor anticipate, cu definitivare in anul urmator (stabilite de ANAF prin decizii de impunere),  si se trece la sistemul de autoimpunere (calculul impozitului pe venit se efectueaza  de catre contribuabil –  persoana   fizica  prin declaratia  unica)

Autoimpunere in cursul anului curent:

  • Impozitul pe venit pentru anul curent se stabileste de catre contribuabil prin declaratia unica , prin aplicarea cotei de impozit (10%) la venitul estimat a se realiza in anul curent.
  • Platile de impozit se efectueaza oricand pana la scadenta (15 martie anul urmator);
  • Posibilitatea de rectificare a declaratiei pana la termenul de plata (pana la 15 martie);

Definitivarea impozitului pe venit pentru anul curent se face in anul urmator si se stabileste prin declaratia unica depusa pana la 15 martie, prin autoimpunere, prin aplicarea cotei de impozit (10%) la venitul realizat in anul precedent.

Pot aparea diferente de plata:

  • in plus (venit realizat este mai mare decat venit estimat) diferenta plata pana la 15 martie;
  • in minus (venit realizat este mai mic decat venit estimat) si sunt sume de restituit din impozitul pe venitul estimat – in acest caza se face restituire/compensare plati in plus conform Codului de procedura fiscala;

Pentru anul 2018 se acorda bonificatii la plata impozitului si contributiilor:

  • 5% pentru depunerea online a declaratiei unice – se calculeaza bonificatie din valoarea impozitului si contributiilor sociale;
  • 5% pentru plata impozitului si contributiilor pana la data de 15 decembrie 2018;

Bonificatiile se acorda si separat daca unul din criterii nu se indeplineste.

Concluzii si recomandari:

  • Din pacate se pastreaza in continuare plata contributiilor de catre contribuabilii care sunt salariati si au activitati independente (cu exceptia drepturilor de autor).
  • Pentru a se evita aglomeratia si timpul pierdut este recomandat sa-ti deschizi Spatiu Privat Virtual la ANAF. Castigi 5% daca depui declaratia online.
  • Anul 2018 va fi dificil pentru toata lumea.  Poate din 2019 va fi mai simplu cand noul mecanism va fi complet functional, mai ales pe partea de online;
  • In noul mecanism se vor importa toate declaratiile si platile din anii anteriori si din 2018. Pentru a fi sigur ca ANAF are date corecte iti recomd sa depui declaratia unica chiar daca ai depus 200, 220, 600.

Vezi aici modelul propus pentru DECLARATIA UNICA (declaratia 212) privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele  fizice cu activitati independente.

Solutii dedicate activitatilor independente

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a comment

216 comentarii

Buna ziua, Am un PFA cu activitate independenta iar veniturile din activitate sunt sub 22800.Daca optez pentru plata CAS pot sa aplic procentul de 25% la venitul obtinut sau trebuie sa platesc la plafonul de 22800.Dar CASS cum il platesc?La 6 salarii minime ,respectiv 1140 lei?Va multumesc
Ileana Cordos
-

18 iunie 2018 at 10:01

Buna ziua. Am o intrebare la dvs. Incepand cu 2018 voi avea venituri - cedarea folosintei bunurilor - din 2 contracte de inchiriere cu venit net cumulat( dupa scaderea cotei forfetare de 40%) de 41.761 anual. Din cate am inteles CAS nu este obligatoriu de plata pt acest tip de venit dar pt ca de la 01.ian.2018 nu mai sunt salariat am optat pe formularul unic 212 pt plata CAS pentru a avea totusi o contributie la pensia de stat.( am ales venitul minim de 22.800 cu o contributie anuala de 5700 ron) Intrebarea mea este: in ce cont pot face aceste plati pt CAS pentru a fi valide. La ANAF sect 3 am primit 2 raspunsuri...unul ca sa fac plata intr-un cont care apare insa la plata CAS aferenta veniturilor din activitati independente si altul ca nu trebuie sa platesc CAS si trebuie sa fac contract separat cu Casa de Pensii pentru plata CAS individual. Multumesc anticipat pentru atentie. Silviu I Voica
Silviu I Voica
-

14 iunie 2018 at 15:34

Buna ziua, Am un venit din activitate independenta “cedare folosinta bunuri” adica din chiriide 2000 RON/luna Precizez ca sunt angajat . Mai platesc 25% la pensie si din chirii.? Sau nici macar nu trebuie sa completez 212 ? Multumesc.
valentin
-

14 iunie 2018 at 13:24

Buna seara,am avut un Pfa deschis in 2011 pe care l am suspendat in 2015 ,iar anul trecut mi-a venit retroactiv cotizatie la CAS 3000 ron,i am platit,desi firma era suspendata,in momentul suspendarii toate taxele si impozitele platite la Zi.Astazi mi au blocat conturile pe suma de 5800 ron,cotizatie la Pensie.am mers la Finante,unde mi au spus ca am 7300 ron de plata la Pensii,retroactiv pe firma suspendata in 2015.Din 2011 pana in 2017 nu a fost obligatoriu cotizatia la pensii.este posibil asa ceva? Multumesc
Stancu Adina
-

13 iunie 2018 at 15:56

Buna ziua, pot plati online controbutia la asigurarile sociale online? de exemplu utilizand ghiseul.ro ? multumesc
Anonim
-

13 iunie 2018 at 13:12

    Nu stiu daca pe ghiseu.ro poti sa faci plati, dar online se poate face prin transfer bancar https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/persoane_juridice/codurile_iban Trebuie sa cauti tu din lista lunga de ibanuri cel care ti se potriveste situatiei tale.
    Anonim
    -

    13 iunie 2018 at 15:04

      multumesc
      Anonim
      -

      14 iunie 2018 at 7:33

    Buna ziua! Se poate plati prin OP online. Teoretic si cu card pe ghiseul.ro. Dar cel mai sigur prin online banking. https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/persoane_juridice/codurile_iban Am adaugat un capitol cu detalii exacte si documente completate in https://contapp.ro/ghid-complet-pfa/
    Constantin
    -

    19 iunie 2018 at 21:34

Buna ziua! Va rog sa ma ajutati cu un raspuns la urmatoarea situatie: Activitatea pe careo desfasor este: inchiriere 1 camera in scop turistic. Norma de venit este mai mica de 22.800 lei/an (respectiv 15000 lei/an) Nu sunt angajata si nu obtin alte venituri din alte parti. Intrebare: Pe langa impozitul pe norma de venit de 10% (adica 1500 lei), trebuie sa platesc CAS si CASS? Daca da, cat anume? Deasemenea, nu inteleg ce vrea sa spuna expresia "impozitul fiind final" din CF art.85 alin (6) "Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil, pe baza datelor din declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit, impozitul fiind final" . Va multumesc mult!
Alexandra
-

12 iunie 2018 at 8:04

Sunt salariat, am un PFA cu venituri estimate sub 22000 lei/an, dar cumulate cu salarul depasesc plafonul. Platesc CAS si CASS?
Ionel
-

8 iunie 2018 at 18:45

Bună ziua. Am un PFA deschis în martie 2017. Pe anul 2017 am ieșit pe pierdere. In anul 2018 a inceput să meargă treaba și am realizat venituri de 40000 lei. In august urmează să nasc . Întrebarea mea este daca pot beneficia de indemnizația de creștere a copilului in această situație? Se face o medie a ultimelor 12 luni , unde cele pe 2017 se calculează cu zero sau pur și simplu nu o sa beneficiez deloc de indemnizație ?
Anca S.
-

8 iunie 2018 at 18:32

Buna ziua! Rog sa ma ajutati cu o lamurire, citesc in lege si coduri si m-am zapacit cu totul. Eu sunt PFA din 2010. In paralel am fost si angajata. Acum vreau sa suspend activitatea PFA deoarece intru in CCC. Mi-au dat sa completez minunata Declaratie Unica. Ma intereseaza daca eu ca angajat - platitor de CAS si CASS deja trebuie sa platesc si pentru veniturile din PFA CAS si CASS? Din cate am citit si am inteles- DA! Insa in ianuarie cand am fost la ANAF au spus ca dc sunt si angajata si deja cotizez nu ar trebui sa platesc. Acum cand am fost, adica in iunie, nu mi-au mai dat acelasi raspuns clar - ca nu trebuie. Rog sa ma ajutati cu aceasta informatie. Multumesc mult!
Barza Cosmina
-

8 iunie 2018 at 4:55

    Buna ziua! Cred ca v-am mai raspuns undeva. Imi este cunoscut textul intrebarii.
    Constantin
    -

    11 iunie 2018 at 13:12

Buna ziua!am UN contr de inchiriere care se prelungeste de la 29.05.2018 la 30.06.2019 primesc 900 lei luna Care este impozitul datorat?Cass?cas?nu sunt salariat multumesc
Rusu romulus
-

6 iunie 2018 at 6:19

Buna ziua, Mi-am deschis de curand un pfa si nu stiu daca voi face prea multi bani cu el, activitatea este cod caen 7311 pentru advertoriale pe blog si cred ca voi avea venituri undeva sub 2000 lei in 2018 oricum. Nu sunt angajat si vreau sa intreb daca in situatia asta ar trebui sa platesc acel CASS din cele 6 salarii. Multumesc!
Marius
-

5 iunie 2018 at 19:33

Buna ziua. Articolul este excelent, l-am citit, desi nu sunt PFA. Cautam info despre CAS (nu CASS) pe dividende. Nu reusesc sa ma lamuresc - se plateste CAS pe dividende? Va multumesc.
Irina
-

5 iunie 2018 at 9:41

    Buna ziua! Nu se plateste CAS (pensie) pentru dividende. Multumim pentru apreciere!
    Constantin
    -

    5 iunie 2018 at 10:07

      multumesc pt raspuns
      Anonim
      -

      5 iunie 2018 at 10:08

Buna ziua, Sunt pensionar si PFA. In cursul anului 2017 nu am realizat profit, iar pentru anul 2018 estimez un venit de 1000 lei in sistem real. Mentionez ca la inceputul anului am depus declaratiile 200 si 220. Din cate am inteles ar trebui sa depun acum si Declaratia unica. Intrebarea mea este legata de plata CASS (sanatate) - trebuie sa platesc contributii la valoarea celor 6 salarii minime pe economie? Multumesc
Dan
-

4 iunie 2018 at 11:20

buna ziua, va rog frumos sa mi spuneti...la declaratia unica ..veniturile cu retinere la sursa unde se trec,am incercat( la profesii liberale) si nu se incarca,si mai inteleg din comentarii CASS daca suntem si salariati si realizam venituri independente sub plafon platim pentru 6 lunimultumesc
gina
-

1 iunie 2018 at 4:43

    Buna ziua! Veniturile cu retinere la sursa nu se declara in declaratia unica. Nu platiti CASS daca realizati sub plafon si sunteti si salariat.
    Constantin
    -

    4 iunie 2018 at 15:32

Buna ziua, Daca persoanele care au II uri sunt pensionare, care vor fi impozitele de plata pentru acestia? Ce vor avea de plata? Daca fac venituri mai mari de plafonul minim, platesc CAS si impozit pe venit, inteleg ca dansii nu platesc CASS, sunt scutiti? Multumesc.
Corina
-

31 mai 2018 at 9:41

Buna ziua , doresc sa va intreb daca trebuie sa platesc CAS la un contract de inchiriere cu un venit net anual peste plafonul minim de 22800. Precizez ca sunt salariat . S-a schimbat fata de anul trecut ? Eu stiu ca plateam doar impozit si CASS ? Va multumesc.
Anonim
-

16 mai 2018 at 11:27

Bună ziua! Dacă realizez un venit mai mare de 22800 lei pe anul 2018, cas-ul şi cass-ul se calculează la venitul 22800 lei sau la venitul realizat? Dacă nu îmi calculez bonificația, ce se întămplă? Nu o primesc la recalculare? Ca să depun on line declarația 212 trebuie să am un cont pe sit-ul lui ANAF? Vă mulțumesc pt răspuns.
Anonim
-

9 mai 2018 at 5:25

Bună seara. Am două întrebări punctuale. Activez in asigurari ca agent de asigurare si am un PFA pentru articole handmade, nu depasesc anual venitul brut de 12x 1900. Am depus declaratia 212, mi-am achitat deja CASS pt 6 luni si chiar impozitul pe venitul net pt 2018. Am înțeles că pentru contribuția CAS nu sunt obligată să mă angajez pt 2018 ăn declarația ANAF pentru venitul meu estimat sub 22800 lei. Eu in fapt am un contract si platesc CAS la Casa de pensii de mai mulți ani. Mi s-a spus ca daca depășesc venitul de 22800 as putea fi obligată să platesc CAS la ANAF indiferent că eu platesc deja lunar din proprie intiativa acum cate 475 lei pe luna Casa de Pensii, adică contractul meu de mai multi ani pe care l-am făcut benevol la Casa de Pensii ar fi facultativ. Mi s-a părut o aberație, ca în cazul in care depașesc venitul anual pt 2018 de 22800 să fiu obligată să mai plătesc retroactiv și la ANAF 5700 lei deși am plătit si la Casa de Pensii acum din aprilie cate 475 pe luna. Ce Dumnezeu nu e aceeași Casă de Pensii națională? 1. Ce credeti că ar trebui să fac? Să reziliez acum în luna mai contractul benevol de la Casa de Pensii și să rectific declarația 212 în care bifez si plata CAS- 2018. Ar însemna că ar trebui să achit și pentru cele 5 luni (ianuarie-mai, achitate deja de mine la Casa de Pensii), sau să îmi reziliez contractul meu cu Casa de Pensii începand cu ianuarie 2019 si să cotizez CAS la ANAF de la anul? 2. Este adevărat că suma de 11400 care reprezintă CASS 2018 achitată deja de mine nu mai pot să o deduc din venitul meu brut? Vă multumesc frumos, Didina
Didina
-

4 mai 2018 at 18:26

    Buna ziua! Contractul cu Casa de Pensie nu va scuteste de plata obligatorie a CAS pentru activitatea PFA - daca o sa fie cazul. De asemenea platile facute in baza acestui contract nu sunt deductibile la calculul venitului net la PFA. Recomnadarea mea este sa reziliati acel contract si sa platiti CAS optional la PFA. CASS nu mai este deductibil la calculul venitului net incepand cu 2018.
    Constantin
    -

    9 mai 2018 at 17:01

Buna seara, Inteleg din aceasta modificare legislativa ca veniturile din drepturi de autor nu mai sunt considerate venituri din activitati independente. Ideea e ca sotia mea obtine toate veniturile in baza unor contracte de cedare drepturi de autor , iar la indemnizatia de crestere copil , pana pe 23 martie , cand erau incadrate in activitati independente , se luau in calcul. Acum cel mai probabil aceste venituri nu se mai iau in calcul pentru stabilitarea indemnizatiei. Va rog sa-mi confirmati/infirmati acest lucru. Multumesc,
George
-

3 mai 2018 at 19:03

    Am vorbit la Agentia de plati si mi-au spus ca se iau in considerare veniturile din drepturi de autor. Sper sa nu avem surprize :)
    George
    -

    9 mai 2018 at 16:59

Buna ziua, As avea si eu nevoie de putin ajutor pe un caz concret. Detin un PFA din 2017 cu norma de venit. Norma de venit pentru 2018 este 21750. Ce declaratii trebuie sa depun? Din ce inteleg nu sunt obligata la plata CAS si CASS ci doar la plata impozitului pe venit. Am primit acasa decizia de impunere continand sumele pe care trebuie sa le platesc pentru impozitul pe venit. Mentionez ca deja am realizat plata pentru primul trimestru. Vreau sa am toate actele in regula insa din pacate ajutorul din partea organelor lasa foarte mult de dorit si aparent in aceasta tara si situatie e foarte greu sa fii corect si sa-ti indeplinesti datoriile de cetatean. Am tot citit diverse publicatii si de departe articolele dumneavoastra sunt cele mai directe si usor de inteles. Va multumesc!
Cristina
-

3 mai 2018 at 14:57

    Buna ziua! Pentru ca aveti nevoie de foarte multa informatie ca sa intelegeti proaspetele modficari fiscale va recomand o solutie pe care tocmai am lansat-o https://contapp.ro/ghid-complet-pfa/ Are toate informatiile de care aveti nevoie.
    Constantin
    -

    9 mai 2018 at 16:55