Ajutor de 2.253 lei pe luna pentru profesionisti

Impozitarea ajutorului de 2.253 lei acordat profesionistilor

Conform Ordonantei 226/2020, pentru indemnizatia incasata se datoreaza:

  • Contributie de asigurari sociale (pensie) – CAS – 25%;
  • Contributie de asigurari sociale de sanatate – CASS – 10%;
  • Impozit pe venit 10%, care se aplica la diferenta dintre indemnizatia incasat si contributiile sociale calculate;

Vezi in acest articol mai multe detalii, inclusiv o aplicatie de calcul rapid a impozitului pe indemnizatia PFA.

Actualizare 10 Decembrie. Perioada pentru care se acorda indemnizatia se prelungeste pana la data de 30 Iunie 2021.

1)Măsurile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se aplică până la data de 30 iunie 2021.

(2)În perioada 1 ianuarie 2021-30 iunie 2021, măsura prevăzută de art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi persoanelor care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută la art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020

Baza legala: HOTĂRÂRE nr. 1046 din 4 decembrie 2020 privind completarea Hotărârii Guvernului nr. 719/2020 pentru aprobarea procedurii de decontare şi de plată a sumelor acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă

Actualizare 18 Septembrie. Masura este activa si se poate depune cerere pentru indemnizatie, pe site-ul aici.gov.ro

Intra pe site-ul aici.gov.ro si selecteaza: Procedura acordare indemnizatie potrivit art. 3 din OUG 132/2020 pentru persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II) si familiale (IF), profesii liberale (PF), alta categorie.-41,5%.

Ajutorul poate fi solicitat in luna curenta pentru luna anterioara. Cererile se pot depune in fiecare luna, pana cel tarziu 31 decembrie 2020.

Cum se obtine indemnizatia pentru luna August

Documentele pentru acordarea indemnizatiei pfa aferente lunii August se transmit pana la sfarsitul lunii sepetembrie exclusiv pe platforma dedicata – AICI.GOV.RO:

  • selecteaza procedura si institutia;
  • descarca formularul pdf;
  • completeaza cererea si declaratia si completeza-le conform cu: 

GHIDUL OFICIAL PENTRU DEPUNEREA CERERII DE INDEMNIZATIE PFA.

Important! Fisierul PDF trebuie sa fie de maxim 5MB. Pentru a te incadra optimizeaza mai intai imaginile/scanurile si apoi adauga-le la PDF.

PENTRU INFORMATII LEGATE DE CERERE: intra pe aici.gov.ro, selecteaza procedura si institutia, apasa CONTINUA si in dreapta sus gasesti butonul CONTACTEAZA-NE unde va apare numarul de telefon din judetul tau.

Despre ajutorul de 2.253 lei pentru profesionisti

Prin Ordonanta de Urgenta nr. 132 din 10 august s-a aprobat un nou ajutor pentru profesionisti, afectati de reducerea temporara a activității determinata de starea de urgență/alertă/asediu.

De acest ajutor beneficiaza aceleasi categorii de profesionisti care au incasat si indemnizatia de ajutor care s-a platit de la inceputul starii de urgenta (15 martie 2020) Daca pe timpul starii de urgenta indemnizatia a fost accesibila pentru un numar mare de persoane, in ultima perioada aceasta a fost acordata doar pentru activitatile afectate de starea de alerta, conform listei stabilite de Guvern. Ca urmare, multi profesionisti nu au mai incasat indemnizatia, pentru ca, cel putin teoretic, ei isi pot desfasura activitatea si obtine venituri.

Cine este eligibil pentru incasarea ajutorului de 2.253 lei pe luna

Sunt indreptatiti pentru incasare ajutorului, profesionistii organizati ca Profesii Liberale, PFA, II, IF si persoanele care au încheiate convenții de muncă în baza Legii cooperației (L1/2005).

Valoarea ajutorului acordat si impozitul datorat

Valoarea lunara a ajutorului este egala cu 41,5% din salariul mediu pe economie stabilit pentru 2020 si egal cu 5.429 lei;

  • 5.429 x 41,5% = 2.253 lei pe luna – brut, (net = 1.318 lei);

Ajutorul de 41,5% se impoziteaza la fel ca si indemnizatia din primavara.

  • Contributie de asigurari sociale (pensie) – CAS – 25%;
  • Contributie de asigurari sociale de sanatate – CASS – 10%;
  • Impozit pe venit de 10%, care se aplica la diferenta dintre indemnizatia incasata si contributiile sociale calculate;

Calculul obligatiilor fiscale se efectueaza de catre beneficiar, prin aplicarea procentelor de mai sus la valoarea indemnizatiei incasate si se declara prin declaratia unica in anul 2021.

Termenul de plata a impozitului si contributiilor datorate este 25 mai 2021.

Exemplu: Un studiu de caz, cu declaratia unica completata, gasesti in Ghidurile pentru Activitati Independente.

Cum se obtine ajutorul

Plata indemnizatiei se realizeaza la cererea profesionistului adresata Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala, pe site-ul aici.gov.ro.

Extras din hotararea nr. 719 din 27 august 2020 pentru aprobarea procedurii de decontare şi de plată a sumelor acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020:

(1) Pentru a beneficia de indemnizatia prevazuta la art. 3 alin. (1) din ordonanta de urgenta, persoanele îndreptatite depun în format electronic sau în format letric, la agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, cererea însotita de copia actului de identitate si de o declaratie pe propria raspundere privind îndeplinirea conditiilor de acordare a indemnizatiei.

(2) Cererea si declaratia pe propria raspundere prevazute se transmit la agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, în a caror raza teritoriala îsi au sediul social, în luna curenta pentru plata indemnizatiei din luna anterioara.

(3) Plata indemnizatiei se efectueaza în cel mult 10 zile de la data depunerii documentelor potrivit prevederilor.

 (4) Modelele cererii si declaratiei pe propria raspundere se stabilesc prin ordin al ministrului muncii si protectiei sociale, la propunerea Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala, în termen de cel mult 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotarâri.

Pentru depunerea în format electronic a cererilor si a documentelor prevazute se pot folosi modele de cereri si formulare electronice publicate pe platforma Punctul de contact unic electronic sau pe platforma aici.gov.ro.

Textul din OUG 132 cu indemnizatia pentru profesionisti

Art. 3 (1) În cazul reducerii temporare a activitatii determinate de situatiile prevazute la art. 1 alin. (1), pe perioada stabilita potrivit prevederilor art. 1 alin. (5), profesionistii, astfel cum sunt reglementati de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, precum si persoanele care au încheiate conventii individuale de munca în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, republicata, cu modificarile ulterioare, beneficiaza, la cerere, în baza declaratiei pe propria raspundere, de o indemnizatie lunara de 41,5% din câstigul salarial mediu brut prevazut de Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Plata indemnizatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, prin Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala si agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene,respectiv a municipiului Bucuresti.

(3) Pentru indemnizatia prevazuta la alin. (1) se datoreaza impozit pe venit, contributia de asigurari sociale si contributia de asigurari sociale de sanatate, în cotele prevazute în Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, sau potrivit reglementarilor specifice, în cazul profesionistilor asigurati în sisteme proprii de asigurari sociale.


(4) Obligatiile fiscale mentionate la alin. (3) se declara prin declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice si se platesc de catre persoanele fizice beneficiare la termenul prevazut la art. 122 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia persoanelor care au încheiate conventii individuale de munca în baza Legii nr. 1/2005, republicata, cu modificarile ulterioare, ale caror obligatii fiscale se declara, se retin si se platesc de catre societatea cooperativa, prin declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, la termenele prevazute la art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare

(5) Durata efectiva de aplicare a masurii prevazute la alin. (1), categoriile de profesionisti, precum si procedura de plata a indemnizatiei se stabilesc prin hotarârea Guvernului prevazuta la art. 1 alin. (5). Prin exceptie, în anul 2020, beneficiaza de indemnizatia prevazuta la alin. (1) profesionistii si persoanele care au încheiate conventii individuale de munca în baza Legii nr. 1/2005, republicata, cu modificarile ulterioare, care au beneficiat de indemnizatia prevazuta la art. XV alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru stabilirea unor masuri în domeniul protectiei sociale în contextul situatiei epidemiologice determinate de raspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 59/2020, cu completarile ulterioare.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a comment

483 de comentarii

Ne spune cineva cum trebuie completat? Dacă sunt administrator trec doar o persoană? Si ce suma trebuie să trec? La declaratia pe proprie răspundere ce căsuțe trebuiesc bifate? Va rog,ma poate ajuta cineva?
Mihai
-

1 februarie 2021 at 13:45

A completat cineva noua cerere? Toate patru căsuțe trebuie bifate? Poate da cineva detalii? Multumesc!!!
Nik
-

1 februarie 2021 at 13:39

Maine va fi disponibila: "In urma unor modificari legislative survenite in cadrul beneficiarilor serviciilor platformei aici.gov.ro, va informam ca procedurile pentru solicitarea indemnizației potrivit O.U.G. nr. 30/2020 vor fi disponibile in platforma incepand cu data de 2 Februarie."
Catana Ionut
-

1 februarie 2021 at 8:47

Se vor actualiza....
Mihai
-

1 februarie 2021 at 8:03

Pe langa faptul ca nu s-au schimbat intrebarile, in momentul in care (pe cerere) vrem sa trecem perioada pentru care se solicita ajutorul - se poate selecta doar august-decembrie...
Alexandra
-

1 februarie 2021 at 7:37

Buna ziua, Din moment ce s-a perlungit acest ajutor, nu trebuia sa se schimbe si cerea? Sau sunt aceleasi intrebari pentru verificarea eligibilitatii?
Catana Ionut
-

1 februarie 2021 at 6:54

DA,Am primit pe luna decembrie.(Suceava)
Rodica
-

31 ianuarie 2021 at 17:45

Buna ziua . Din sibiu sunt si nu am primit nimic pt decembrie inca. Am depus actele in 14.01 oare asta sa fie motivul ca am depasit data de 10.01???
FeherLaura
-

31 ianuarie 2021 at 15:40

Se va da până la sfârșitul anului.
Mihai
-

30 ianuarie 2021 at 16:21

Se mai acorda Ajutorul de 41,5% acum in 2021 ?? Parca era vorba pana in iunie 2021 ?? Stie cineva ??
Vigu Florin
-

29 ianuarie 2021 at 9:01

    Da, pana in iunie 2021 inclusiv. Depunere 1-10 ale fiecarei luni pentru luna anterioara. Ultima depunere in iulie pentru iunie 2021.
    Stanculescu Irenne
    -

    8 februarie 2021 at 9:27

Da, puteti depune pana in 31 ianuarie pentru decembrie
Vigu Florin
-

29 ianuarie 2021 at 8:59

Indemnizatia de 75% pentru pfa cei cu activitati restrictionate se mai da ? Din catve vad pe aici.gov a fost scoasa optiunea de 75%
Ioan P
-

28 ianuarie 2021 at 11:12

Buna ziua. Daca am obtinut micrograntul de 2000 euro in decembrie, cand fac cererea pentru indemnizatia de 2253 lei pt luna decembrie, trebuie sa trec cei 2000 de euro in formular ca fiind parte din încasările/veniturile brute pe decembrie? Multumesc!
Anca
-

28 ianuarie 2021 at 10:52

Buna scz de deranj ce trebuie sa depun și unde?
Pascu Ana Maria alexandra
-

27 ianuarie 2021 at 1:06

Buna seara! Imi pare rau sa tot citesc ca nu s-a primit ajutorul. In Maramures a venit la timp de fiecare data, nicio intarziere. Eu mereu am depus cererea si declaratia in data de 1 a lunii si cel tarziu in 15, intrau banii. Care este oare explicatia pentru aceste intarzierei?
ALEXANDRA
-

26 ianuarie 2021 at 21:45

Buna seara, eu am depus cererea pentru 41,5 pana la 10 a lunii ianuarie 2021, inca nu am primit nimic, in fiecare luna depuneam pana la maxim 10 ale lunii in curs pentru luna anterioara, acum am citit ceva legat de termen max 31 decembrie 2020...pana la urma s-au modificat datele? Ca numai inteleg. Mai este cineva in situatia aceasta ? Multumesc anticipat
Ana Raluca Gologan
-

26 ianuarie 2021 at 21:39

    S-a prelungit termenul maxim pana in iunie 2021, cu ultima solicitare in iulie pentru iunie. Depunere intre 01 si 10 ale fiecarei luni.
    Stanculescu Irenne
    -

    8 februarie 2021 at 9:29

Daca sunt ajutoare ,de ce se impozitează.Este normal că PFA urile să aibă 2 tipuri de impozitări in aceeași perioadă.De ce sa plătesc 2 contribuții Cass pe 2020? Sunt cele mai mari sume pe care trebuie sa le dam la stat : o dată impozit pe venit + cei 41,5la100dim indemnizație stare urgenta
Plesa A
-

26 ianuarie 2021 at 8:18

Salutare tuturor, @Enache,banutii au intrat inca de pe 14 ianuarie ( mie ) iar unor cunostinte de pe 20 au intrat . incearca sa dai un telefon sa vezi ce s-a intamplat. numai bine tuturor
Marius
-

26 ianuarie 2021 at 7:48

Buna seara, a primit cineva indemnizatia aferenta lunii Decembrie?
R. Enache
-

25 ianuarie 2021 at 22:49

Am depus pt cei 4000 de lei si miau respins cererea ca nu am avut incasari pe 2019...e ok sa fie respinsa?
TĂBÎRCĂ ALEXANDRU
-

25 ianuarie 2021 at 17:19