ContApp – platformă online de contabilitate

Actualizare 1 Decembrie 2023

  • peste 7.000 de utilizatori înregistrați in platforma;
  • peste 5.000 de PFA si Profesii Liberale, care utilizează platforma ContApp;

Actualizare 1 Mai 2022

Pe 8 decembrie 2021 am lansat secțiune de încasări și plăți iar din 11 ianuarie 2022 avem și Registrul de Evidență Fiscală – cel mai important document în contabilitatea PFA și contabilitatea Profesiilor Liberale.

Până la data 30 Aprilie 2022 în aplicație s-au înregistrat:

  • peste 1.000 de utilizatori;
  • peste 700 de PFA si Profesii Liberale, care facturează și țin contabilitatea în Contapp;

În ultimele 5 luni am adus îmbunătățiri continue și noi funcționalități în aplicație:

  • Raportul pentru Declarația Unică. Este generat automat cu datele introduse în aplicație;
  • S-a introdus stornarea parțială sau totală a facturilor;
  • S-a introdus Jurnalul de bancă și Registrul de casă, pentru persoanele care au nevoie de asemenea registre – au casă de marcat;
  • Activitățile pentru care nu este obligatorie emiterea de facturi pot încasa clienții fără factură;
  • S-a introdus factură recurentă și trimiterea automat a facturilor pe email;
  • S-a introdus secțiunea de preferințe de unde poți seta să apară chitanța pe factură, factură bilingvă, poți ascunde logo-ul și datele delegatului.
  • S-au făcut alte sute de modificări și îmbunătățiri, lista completă o găsești aici.

Contapp este rezultatul a peste 10 ani de consultanță și experiență cu persoane care dețin activități independente: PFA – II – IF – Profesii Liberale. Am pornit de la hârtie și pix, am trecut la Excel, PDF și am ajuns la soluții avansate, așa cum este Contapp – simplu, rapid, accesibil, fără eroare, oricând la dispoziția ta! 

Declarația Unică
Raport pentru Declarația Unică

Ghid PFA – de 10 ani în sprijinul PFA si Profesiilor Liberale

De aproape de 10 ani, de când m-am specializat în consultanta pentru activități independente am „visat” la un program de contabilitatea pentru PFA-uri și pentru toți cei care desfășoară activități independente și mai ales pentru contabilitatea Profesiilor Liberale.

Fiind un pasionat al tehnologiei, știam ca soluția optimă de contabilitate este un software modern, „în cloud”, adică accesibil de oriunde, oricând și de pe orice dispozitiv. Un software pe care să-l actualizăm continuu și să-l oferim sub forma de abonament anual, la un preț accesibil, la cât mai multe persoane. Cu cât mai multe cu atât mai ieftin.

Dar acum 10 ani, tehnologiile web erau încă la început și titularii de PFA-uri nu prea erau deschiși la noutăți. Pe atunci, hârtia era de bază, facturile printate cu număr speciale de înseriere erau obligatorii!!

Totuși, după mai multe încercări eșuate, acum 12 luni am început să lucrez la dezvoltarea acestui program de contabilitate în partidă simplă cu o echipă de oameni tineri și entuziaști, care nu au limită în a implementa orice funcționalitate de care este nevoie pentru a implementa corect codul fiscal și prevederile contabilității în partidă simplă.

Cea mai recentă actualizare a aplicației Contapp, programul nostru de facturare și contabilitate în partida simplă este din 3 decembrie 2021, actualizare prin care introducem o mulțime de funcționalități printre care și generarea Registrului de Încasări și Plăți.

Fără greșeli și fără frică față de inspecția fiscală

Contapp îți ușurează foarte mult munca cu emiterea facturilor către clienți, cu încasările și plățile, gestiunea activelor, etc. Din datele introduse se generează instant registrele de contabilitate și raportarea către ANAF. Totul într-un singur loc, oricând disponibil. Trebuie doar să introduci corect sumele de pe documentele justificative.

În ultimii ani am tot verificat contabilități și declarații și pot spune că cele mai întâlnite probleme sunt:

  1. Calcularea incorectă a venitului net și a venitului impozabil – am întâlnit-o la 90% din contabilitățile verificate;
  2. A doua problemă, ne-întocmirea contabilității pe fiecare sursă de venit, așa cum o cere codul fiscal;
  3. A treia problemă, ignorarea de către titular a plafoanelor: la plăți/încasări în numerar, a plafonului de 12 salarii, a plafonului de TVA, a plafonului de 100.000 euro și a altor restricții impuse de codul fiscal sau de către alte prevederi legale;
  4. A patra și aceasta importantă, ne-completarea tuturor registrelor și formularelor obligatorii ale contabilității în partidă simplă.

Toate problemele de mai sus, și multe altele, pot fi acum rezolvate cu aplicația Contapp care, la această dată, are următoarele funcționalități:

  • Facturare în limba româna și în limba engleză în 32 de valute;
  • Facturare pentru neplătitori de TVA și pentru plătitori de TVA;
  • Facturare pentru tranzacții intracomunitare;
  • Gestiune furnizori și achiziții de la furnizori;
  • Gestiune încasări și plăți – modulul fundamental al contabilității în partida simplă;
  • Gestiune imobilizări și obiecte de inventar;
  • Întocmirea Registrelor pe fiecare sursă de venit și pe fiecare locație în care se desfășoară activități economice, dacă este necesar.

Urmează, ca până la sfârșitul anului 2021 să aveți Registrul de Evidență Fiscală și raportul pentru Declarația Unică. Mai sunt câțiva indicatori care, se stabilesc după sfârșitul anului fiscal.

Modul de facturare este gratuit; plătești doar pentru modulul de contabilitate. Vezi oferta!

ContApp este pentru toată lumea, și pentru cei care aplică sistemul real de impozitare, și pentru cei cu norme de venit, și pentru toate formele de organizare: PFA, II, IF, Profesii Liberale.

1.Pentru stabilirea corectă a venitului impozabil am prevăzut în ContApp o listă de categorii fiscale:

Venituri din activitate100% impozabile
Subvenții și ajutoare de stat100% neimpozabile
Încasări din transferuri și aporturi100% neimpozabile
Alte venituri neimpozabile100% neimpozabile
Cheltuieli integral deductibile100% deductibile
Cheltuieli integral nedeductibile100% nedeductibile
Cheltuieli cu impozitul pe venit, amenzi, dobânzi si penalități de întârziere100% nedeductibile
Plăți din transferuri și restituiri de aporturi100% nedeductibile
Contributii de asigurari sociale – perioada 2016 – 2021100% nedeductibile
Contributii de asigurari sociale – perioada 2010 – 2015100% deductibile
Achiziție obiecte de inventar100% deductibile
Achiziție de imobilizări100% nedeductibile
Cheltuieli profesionaledeductibile în limita a 4000 de euro pe an
Cheltuieli cu pensie privată pilon 3deductibile în limita a 400 euro pe an
Cheltuieli cu asigurări medicale privatedeductibile în limita 400 euro pe an
Cheltuieli cu autoturismul deductibille 50%50% deductibile
Cheltuieli cu sponsorizarea5% deductibile din baza de calcul
Cheltuieli de protocol2% deductibile din baza de calcul

Important! În contapp, atunci când creezi un articol pentru achiziții sau pentru plați, ești obligat să alegi una din categoriile de mai sus. Acesta este cea mai delicată operație, pentru că în funcție de categoria selectată ContApp calculează automat, venitul net, contribuțiile sociale datorate și venitul impozabil.

2. În ceea ce privește a doua problemă, în Contapp poți defini 3 tipuri de locații și poți stabili pentru fiecare activitatea desfășurată

  • Activitate desfășurată la sediul profesional;
  • Activitate desfășurată la terți;
  • Activitatea desfășurată la punctul de lucru.

Pentru fiecare dintre acestea poți adăuga activitățile autorizate. Odată stabilite activitățile, atunci când faci încasări și plăți poți alege activitatea din care obții venituri sau realizezi cheltuieli.

Astfel calculele și Registrele pot fi generate pentru fiecare activitate în parte dar și global, pentru toate activitățile desfășurate.

3. Notificări pentru restricții și plafoane impuse de lege

Pentru a evita amenzi și complicații contabile și fiscale, în ContApp am prevazut validări și notificări, cu privire la:

  • Lipsa Codului special pentru tranzacții intracomunitare;
  • Număr maxim de activități permise la PFA și II;
  • Alegerea sistemului de impozitare cu norme de venit in condițiile autorizării de activități impuse doar în sistem real;
  • Plafonul de 12 salarii de la care devine obligatoriu plata contribuțiilor sociale;
  • Si altele pe care le vei găsi în aplicație.

4. Din ContApp poți genera următoarele formulare și registre obligatorii

Lista de documente care se poate exporta din ContApp în format PDF:

  • Decizie de numerotare documente pentru: factura fiscală, factura pro-formă, chitanța în lei, chitanța în valută;
  • Factura fiscala în 32 de valute, cu și fără TVA;
  • Factura pentru tranzacții intracomunitare;
  • Factura pro-formă.
  • REGISTRUL JURNAL DE ÎNCASĂRI ȘI PLĂȚI
  • Chitanța în lei;
  • Chitanța în valută;
  • Dispoziția de încasare;
  • Dispoziția de plată.
  • GESTIUNE OBIECTE DE INVENTAR SI MIJLOACE FIXE
  • Lista obiectelor de inventar;  
  • Registrul imobilizărilor;
  • PV. de dare în folosință obiecte de inventar;
  • Proces verbal de recepției mijloace fixe;
  • Fisa mijlocului fix; 
  • Planul de amortizare; 
  • Procesul verbal de casare mijloc fix.
  • REGISTRUL INVENTAR
  • Decizie de inventariere;
  • Procesul verbal de inventariere;
  • Lista de inventariere
  • REGISTRUL DE EVIDENTA FISCALA
  • Calculul impozitului și contribuțiilor sociale.
  • RAPORTUL PENTRU COMPLETAREA DECLARATIEI UNICE

Documentația de Suport a aplicației este aici.

Așteptăm, nerăbdători, părerea și întrebările tale despre aplicație.

Facebook
Twitter
LinkedIn

Leave a comment

13 comentarii

Buna ziua, Functionez ca PFA - asistent in brokeraj - contabilitate in sistem real, fara angajati si va rog sa ma ajutati cu urmatoarele raspunsuri: 1. am dreptul la plata celor 400 lei pt homeoffice? 2. pot achita diurna de delegare? Multumesc
adrian
-

12 februarie 2023 at 12:47

Buna ziua! As dori sa stiu daca aceasta aplicatie se poate folosi si pentru activitate de comert on line pe pfa. Nu imi dau seama daca ajuta si cu gestiunea stocurilor inainte sa achizitionez abonamentul. Multumesc!
Simona
-

28 iulie 2022 at 10:05

Buna ziua Care este data limita pentru introduceria datelor pentru 2021 (data limita pentru depuneria declaratiei unice) ?
Teodor
-

19 decembrie 2021 at 17:57

    Buna ziua! La data depunerii declaratiei unice trebuie sa aveti intocmit Registrul de evidenta fiscala, deci termenul limita de intocmire a contabilitatatii pentru anul 2021 este 25 mai 2022.
    Constantin
    -

    29 decembrie 2021 at 12:13

Bună seara ! o informație as dori și anume: în urma conectării caselor de marcat la serverele ANAF am înțeles că declarația A4200 nu se mai depune de catre contabil ci se trimite doar raportul Z de către contribuabil ! In cazul meu casa de marcat o folosesc doar sezonier ( vara cel mai des datorită serviciilor pe care le prestez ), în celelalte luni venitul este 0 ! deci în lunile cu venit 0 va trebui scos un Z o dată pe lună ( care înlocuiește A4200 ) și până pe ce dată trebuie scos că să nu depășească termenul stabilit de către ANAF ? Mulțumesc !
Aurelian Rigopol
-

13 decembrie 2021 at 18:26

Buna Seara Pe mine intereseaza momentan ghidul pentru Contabilitatea PFA uri , Intreprinderi ,Individuale,si daca pot sa pun intrebari daca nu stiu ceva.
BALAZS CSIKI MELINDA
-

12 decembrie 2021 at 19:31

    Buna ziua! Va rog sa-l cumparati, dar nu este actualizat inca. Gasiti toate raspunsrile in ghid si aveti si un serviciu de consultanta inclus. https://contapp.ro/produs/ghid-contabilitate-sistem-real/ Aveti inclusa gratuit si optiunea de a va intocmi contabilitatea pentru anul 2021.
    Constantin
    -

    13 decembrie 2021 at 11:17

Felicitari!
Marius Achitei
-

8 decembrie 2021 at 20:12

    Multumesc Marius Achitei, astept parerea si sugestiile dvs.
    Constantin
    -

    10 decembrie 2021 at 9:04

Costa 176 lei pana la sfarsitul anului 2021, adica pentru 20 de zile, sau pe o perioada de 12 luni de la facturare, pana in luna decembrie 2022?! Fi-ti mai explicit, va rog!
Duta Dan
-

8 decembrie 2021 at 10:46

    Buna ziua! Facturarea este gratuita. La activitatile independente contabilitatea se intocmeste anual. Accesul la modulul de contabilitatea din Contapp costa 399 lei pe an, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2021. Oferta este de 176 lei pentru contabilitatea anului 2021, daca achizitionati pana la sfarsitul anului 2021, deci pentru introducerea incasarilor si platilor si generearea registrelor pentru anul 2021. Testati aplicati si ulterior va decideti.
    Constantin
    -

    8 decembrie 2021 at 11:13

      Daca folosesc o alta aplicatie de contabilitate, cum as putea sa transfer incasarile si platile in aplicatia dvs. pemlntru generarea registrelor pentru anul 2021? Multumesc!
      Aurelian Mihail Raducanu
      -

      8 decembrie 2021 at 18:15

        Buna ziua! Momentan trebuie sa le introduceti manual pe fiecare in parte. Si chiar va recomandam asta pentru ca astfel puteti verifica daca incasarile si platile sun pe categoria fiscala corecta.
        Constantin
        -

        10 decembrie 2021 at 9:03