Taxe si contributii sociale datorate de activitatile independente in 2016
Astazi s-a publicat in Monitorul oficial Codul Fiscal car va fi valabil de la 1 Ianuarie 2016.
Pe scurt, taxele la PFA scad la cei care nu erau si salariati si cresc la cei care erau si PFA si salariati.
Legea 227 din 2015 clarifica, dupa lungi dezbateri, ce taxe vom plati din 2016. Acum stim exact ce impozite si contributii sociale trebuie sa platim in 2016 indiferent de forma de autorizare: Persoană Fizică Autorizată (PFA), Întreprindere Familială (ÎF) şi Întreprindere Individuală (ÎI), aşa cum sunt ele definite în Legea 44/2008 (reactualizată în februarie 2014).
Mai jos, asa cum te-am obisnuit deja, enumar pe scurt toate contributiile si impozitele pe care trebuie sa le calculezi si sa le platesti la veniturile pe care le vei obtine in 2016.
Deci, ce aduce nou pentru PFA codul fiscal din 2016 in comparatie cu cel din 2015:
- Persoana fizica independentă care este si salariata plateste contributie la pensie. Pana la sfarsitul anului 2015 nu se platea contributie daca erai si salariat;
- Scade cota de contribuţie obligatorie la nivelul contribuţiaei individuale de 10,5%. Daca vrei, poti opta pentru cota integrală de contribuţie de asigurări sociale, corespunzătoare condiţiilor normale de muncă 26,3%. In 2015 cota obligatorie a fost de 26,3%.
- S-a eliminat baza de calcul minima la calculul contributiei de sanatate, care era salariul minim brut pe tara
- Castigul salarial mediu brut pe economie a crescut la 2.681 lei ;
- Salariul minim brut pe economie este de 1.050 lei pentru anul 2016.
Începând cu 1 Ianuarie 2016 o PFA sau o II plateste următoarele taxe și impozite:
1. Contribuția la asigurarile sociale (pensie) este de 10,5% sau 26,3%, la alegere:
Persoanele fizice care desfasoara activitati independente sunt obligate sa plateasca contributie la pensie daca indeplinesc unul din urmatoarele criterii:
a) venitul realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielilor efectuate în scopul desfăşurării activităţii independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţia de asigurări sociale, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real;
Important! Baza de calcul minima pentru CAS este 938 lei (35% x 2.681 lei salariul mediu brut din 2016). Toate PFA-urile care in 2015 au obtinut un venit net lunar de peste 938 lei (sau anual de 938*12=11.256 lei), sunt obligate sa se inregistreze cu declaratia 600 in sistemul public de pensii. (Atentie la calculul venitului net – acesta include cheltuielile cu asigurarile sociale – pensie si sanatate).
b) venitul lunar estimat a se realiza depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real şi îşi încep activitatea în cursul anului fiscal sau în cazul celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la impozitarea în sistem real;
Important!Daca venitul pe care il estimezi este mai mic decat 938 lei pe luna, respectiv 11.256 lei pe an, nu esti obligat sa depui declaratia 600. In 2017, la regularizare vei fi obligat sa platesti CAS daca venitul net obtinut depaseste baza de calcul minima, respectiv 938 lei pe luna sau 11.256 lei pe an.
c) valoarea lunară a normelor de venit obţinută prin raportarea normelor anuale de venit la numărul lunilor de activitate din cursul anului după aplicarea corecţiilor prevăzute depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care în anul fiscal în curs desfăşoară activităţi impuse pe bază de norme de venit.
Important! Norma de venit poate fi redusa sau majorata in functie de mai multe criterii. Daca prin aplicarea corectiilor, norma de venit este redusa sub baza minima de calcul de 938 lei lunar sau 11.256 lei anual, PFA si II nu sunt obligate la inregistrarea in sistemul public de pensii si nu depun declaratia 600.
Verifica la sfarsitul tabelului din judetul in care iti desfasori activitatea daca norma de venit este majorata sau redusa. https://contapp.ro/norme-de-venit-2016/
La alegere cota de calcul a CAS este fie contributia individuala de 10,5% fie contributia integrala de 26,3%. Opțiunea de a plăti cota integrală nu va mai putea fi anulată în cursul anului respectiv, ci numai în anul următor.
Cota de 10,5%, nu asigură un stagiu complet de cotizare pentru pensie, ci doar o treime din acesta. În cazul în care doresti să beneficieze de o pensie întreagă, opteaza spentru cota integrala de 26,3%.
Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, potrivit legii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari.
- in cazul persoanelor care tin contabilitatea in sistem real contributia este de 10,5% (sau 26,3%)din baza minimă de calcul egală cu 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Baza de calcul nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori a salariului mediu brut.
- in cazul persoanelor care sunt impozitate la norma de venit, contributia este de 10,5%. Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale reprezintă valoarea anuală a normei de venit raportată la numărul de luni în care se desfăşoară activitatea şi nu poate fi mai mică decât echivalentul reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut. Baza de calcul nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori a salariului mediu brut.
Contribuția la pensie nu este obligatorie pentru:
- Contribuabilii al caror venit net anual, obtinut in anul fiscal precedent, respectiv valoarea anuala a normei de venit, dupa caz, raportat la cele 12 luni ale anului, este sub 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat ;
- Contribuabilii al caror venit lunar estimat a se realiza nu depăşeşte 35% din câştigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi impuse în sistem real şi îşi încep activitatea în cursul anului fiscal.
- Persoanele care beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii.
- Persoanele care nu sunt integrate in sistemul public de pensii dar care achita contributii catre sisteme profesionale de pensii – cum ar fi avocatii sau personalul clerical.
2. Contribuția la asigurările sociale de sănătate este de 5,5% din:
- Baza de calcul calculată ca diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale de sanatate (se iau in calcul contributiile la pensie spre deosbire de vechiul cod fiscal), sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului,
- Baza lunară de calcul nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe țară, dacă venitul pentru care se calculează contribuția este singurul realizat.
3. Contribuții opționale la PFA
- Contribuția pentru asigurarea de șomaj este de 0,5% din baza de calcul,
- Contribuția pentru concedii și indemnizații este de 0,85% din baza de calcul.
Baza de calcul pentru aceste contributii este venitul net calculat pe lună pentru PFA in sistem real sau valoarea normei de venit calculata lunar. Venitul lunar pentru care se face asigurarea nu poate fi mai mic decat salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, dar nici mai mare decat echivalentul a de 5 ori castigul salarial mediu brut, stabilit potrivit legii, in vigoare in luna pentru care se plateste contributia.
4. Impozitul pe venitul net
- 16% din venitul net, care se calculează ca diferență dintre veniturile încasate și cheltuielile deductibile pentru anul în curs, sau
- 16% din norma de venit.
Persoanele fizice care obțin venituri din activități independente sunt obligate să plătească impozite si contributii în timpul anului, în urma depunerii declarațiilor privind veniturile și cheltuielile estimate, (declaratia 220).
Impozitul pe venitul net este calculat prin aplicarea cotei de 16% la venitul ce rezultă, în urma declarației, din scăderea din venitul brut estimat a cheltuielilor estimate.
Administrația fiscală este cea care stabilește plățile de impozit anticipate, pe fiecare sursă de venit. Plățile se efectuează în 4 rate egale, la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv: 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie.
Contribuţiile sociale si taxele datorate de persoanele fizice potrivit prevederilor Codului fiscal se achită la unităţile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale în raza cărora se află adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu.
Dacă sunt nelămuriri, te rog scrie-mi un mesaj la comentarii. Mulțumesc!
440 de comentarii
21 decembrie 2015 at 7:23
6 ianuarie 2016 at 21:13
19 decembrie 2015 at 8:22
18 decembrie 2015 at 17:37
15 decembrie 2015 at 18:23
15 decembrie 2015 at 11:48
6 ianuarie 2016 at 21:14
13 decembrie 2015 at 11:49
13 decembrie 2015 at 7:01
10 decembrie 2015 at 18:44
10 decembrie 2015 at 12:19
11 decembrie 2015 at 21:10
18 decembrie 2015 at 17:35
10 decembrie 2015 at 11:35
11 decembrie 2015 at 21:15
10 decembrie 2015 at 7:07
7 decembrie 2015 at 14:23
5 decembrie 2015 at 23:12
4 decembrie 2015 at 17:59
8 decembrie 2015 at 12:18
30 noiembrie 2015 at 16:13
29 noiembrie 2015 at 16:55
27 noiembrie 2015 at 22:56
26 noiembrie 2015 at 22:12
26 noiembrie 2015 at 11:00
26 noiembrie 2015 at 15:36
25 noiembrie 2015 at 8:58