Actualizare 29 Martie 2021. Termenul pentru depunerea cererii de esalonare s-a prelungit pana la 30 septembrie 2021.
Ordonanta urgenta numarul 19 din 29 Martie 2021 modifica OUG 181/2020 M.Of. 988 din 26-oct-2020 privind unele măsuri fiscal bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Text integral aici.
Esalonarea la plata a obligatiilor fiscale
Pentru esalonare se depune online formularul D5, asa cum se depune si declaratia unica.
Pentru obligatiile fiscale principale si accesorii a caror scadenta/termen de plata s-a implinit dupa data declararii starii de urgenta (16 martie 2020) si nestinse pana la data eliberarii certificatului de atestare fiscala, administrate de ANAF, se aproba esalonarea la plata pe o perioada de cel mult 12 luni.
La esalonare intra si obligatiile fiscale aferente veniturilor obtinute in 2020, declarate prin capitolul 1 din declaratia unica 2021, inclusiv obligatiile fiscale datorate pentru indemnizatia incasata. In acest caz, cererea de esalonare se depune dupa data de 25 mai 2021 – data la care obligatiile fiscale sunt scadente.
Pentru a beneficia de esalonarea la plata, debitorul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
- sa depuna o cerere la organul fiscal, pana la data de 30 septembrie 2021 inclusiv; la cerere, debitorul poate anexa graficul de esalonare cuprinzand cuantumul propus al ratelor de esalonare;
- sa aiba depuse toate declaratiile fiscale;
- sa nu inregistreze obligatii fiscale restante la data declararii starii de urgenta si nestinse la data eliberarii certificatului de atestare fiscala;
- sa nu se afle in procedura falimentului;
- sa nu se afle in dizolvare;
- sa nu i se fi stabilit raspunderea potrivit legislatiei privind insolventa si/sau raspunderea solidara;
Esalonarea la plata NU se acorda pentru obligatiile fiscale in suma totala mai mica de 500 lei in cazul persoanelor fizice si 5.000 lei in cazul persoanelor juridice.
Important! Pe perioada pentru care au fost acordate esalonari la plata, incepand cu data de 26 decembrie 2020, pentru obligatiile fiscale esalonate la plata, se datoreaza si se calculeaza dobanzi. (Nu se calculeaza dobanzi pentru amenzi datorate, obligații fiscale accesorii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate).
Nivelul dobanzii este de 0,01% pentru fiecare zi de intarziere, (esalonarea este ca si un imprumut cu o dobanda de 3,65% pe an).
In plus, pentru rata de esalonare la plata achitata cu intarziere, pana la urmatorul termen de plata din graficul de esalonare, se percepe o penalitate. Nivelul penalitatii este de 5% din suma ramasa nestinsa din rata de esalonare.
Onservatie. Obligatiile fiscale estimate prin declaratia unica din 2020 (capitolul 2) nu intra la esalonare.
Amnistia fiscala 2020 – anularea dobanzilor si penalitatilor
Amnistia fiscala 2020 consta in anularea dobanzilor si penalitatilor (accesorii), calculate pana la data de 31 martie 2020 la obligatiile fiscale restante. Accesoriile se anuleaza daca se achita debitul restant pana la data de 31 Ianuarie 2020. Vezi aici articolul despre amnistie.
Atentie! Amnistia se refera la obligatii fiscale cu scadenta inainte de instituirea starii de urgenta, iar esalonarea este pentru obligatiile fiscale cu scadenta dupa instituirea starii de urgenta.
Nu se calculeaza dobanzi si penalitati, nu se instituie popriri
S-a prelungit pana la data de 25 Decembrie 2020, termenul pana la care nu se calculeaza dobanzi si penalitati si nu se instituie popriri pentru obligatiile fiscale restante. Termenul initial a fost 25 octombrie, data de la care ANAF avea liber sa blocheze conturile datornicilor. Masura a intrat in vigoare dupa anuntarea starii de urgenta.
Daca ai obligatii restante, mai sunt 2 luni in care trebuie sa profiti de facilitatile de mai sus:
- Plateste toate debitele restante la 31 martie 2020 si scapa de dobanzi si penalitati – amnistie fiscala.
- Esaloneaza obligatiile fiscale datorate prin declaratia unica din 2020 pentru veniturile realizate in 2019 (capitolul 1) sau alte obligatii declarata pe CUI/CIF si neplatite.
Deductibilitatea testelor Covid 19
La articolul 68 din Codul Fiscal, se introduce un nou alineat, cu urmatorul cuprins:
„Sunt cheltuieli deductibile contravaloarea testelor medicale de diagnosticare a infectiei C OVID-19 efectuate pentru contribuabil, cu scopul depistarii si prevenirii raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru asigurarea desfasurarii activitatii, individual sau intr-o forma de asociere, pe perioada instituirii starii de urgenta sau de alerta, potrivit legii.”
Scutirea de la plata impozitului specific
Contribuabilii obligaţi la plata impozitului specific unor activitati, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitati, in anul 2020, nu datoreaza impozit specific pentru perioada cuprinsa intre data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta şi 31 decembrie 2020 inclusiv.
9 comentarii
7 martie 2021 at 23:46
1 aprilie 2021 at 8:36
23 februarie 2021 at 14:36
15 decembrie 2020 at 11:39
15 decembrie 2020 at 11:07
15 decembrie 2020 at 11:31
7 decembrie 2020 at 9:34
2 noiembrie 2020 at 9:38
2 noiembrie 2020 at 11:36